Ipoteză futuristă



Ipoteză futuristă
Ipoteză futuristă

Se știe că deja că Aston Martin pregătește un model nou, care printre altele se dorește a fi vârful de lance al segmentului super-sport. Nu există fotografii sau măcar anumite indicii care să ne conducă la forma viitorului automobil, dar există destule ipoteze și soluții arhitecturale, adevărate surse de inspirație venite din partea celor mai tineri designeri cu un potențial creativ imens. Cel puțin imaginea de față reprezintă viziunea lui Ruben Vela un spaniol talentat care a absolvit de curând Universitatea Politehnică din Valencia. Este greu de crezut că rasatul Aston Martin va expune vreodată astfel de forme fluide dar cel puțin poate fi punctul de pornire pentru mașina de elită pe care o pregătesc britanicii.
Vela susține că la aspectul exterior cel mai important element este dinamismul un fel de „tensiune subtilă dintre suprafața exterioară și liniile caroseriei
care transmit energie chiar și atunci când mașina nu este în mișcare”. Capodopera spaniolului este mult prea departe de canoanele impuse unui Aston Martin. Spre exemplu grila motorului este mult mai mare, capota mai aplecată spre spoiler iar spațiul vitrat mult mai redus. De asemenea de neconceput la un bolid cu sigla Aston Martin este contrastul dintre formele aerodinamice ale părții față cu cea spate. Conceptul spaniolului este gândit ca un automobil cu două locuri foarte generos ca spațiu, unde cockpit-ul poate fi considerat deopotrivă un univers intim cât și interactiv.