Scandalul declanșat de șeful de post de la Păltinoasa, care a ieșit în drum, miercuri seară, cu mobila din locuința în care a stat în chirie, susținând că nu mai are unde să stea, după ce contractul de închiriere i-a expirat de la 1 noiembrie, ar putea fi dezamorsat cât de curând. Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a anunțat că problema locuinței de serviciu de la Păltinoasa este rezolvată, iar șeful de post Vasile Grumăzescu se va putea muta în ea, după ce se vor îndeplini o serie de formalități.
Mai exact, acesta trebuie să depună o cerere pentru locuința de serviciu și o cerere de reziliere a contractului prin care beneficiază de subvenționarea chiriei.
Comisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, a transmis că polițistul Vasile Grumăzescu avea obligația de a solicita în scris, în termen de cinci zile de la expirarea contractului de închiriere, suspendarea compensației de 575 de lei lunar, pe care o încasa pentru chirie, însă nu a făcut-o. El figurează în continuare cu contract de chirie subvenționat valabil până în august 2017, a declarat Epureanu. Ofițerul a mai declarat că reparațiile și modificările structurale de la fostul sediu al Secției Rurale Păltinoasa, transformat în locuință de serviciu, au durat doar ceva mai mult de o lună de zile, iar aprobarea de la MAI a venit încă de miercuri, 16 noiembrie, ziua în care Grumăzescu a protestat. Din punctul de vedere al IPJ Suceava, scandalul a fost amplificat de polițistul Grumăzescu, care a profitat de faptul că este lider de sindicat.
De partea cealaltă, agentul-șef principal Vasile Grumăzescu nu consideră problema rezolvată: „Consider că bătaia de joc continuă, atâta timp cât eu, personal, nu am primit astăzi (n.r. – ieri) nici un semnal oficial privind rezolvarea problemei. Eu și colegii mei continuăm să nu avem acces nici măcar la toaletă”.
Șeful de post de la Păltinoasa este nemulțumit că deși contractul de închiriere pe care îl avea pentru locuința în care a stat în ultimii ani (alături de soție și cei trei copii) a expirat de la 1 noiembrie, nu i s-a permis accesul în locuința de serviciu care i s-a promis.
Vasile Grumăzescu este liderul Sindicatului Național al Agenților de Poliție, Serviciul Teritorial Suceava, și de-a lungul timpului a avut numeroase ieșiri critice la adresa unor șefi de poliție, în special legate de dificultățile întâmpinate de agenții din mediul rural.