IOSEFFALVA sau TOLVA. Pentru că Vornicenii rămăseseră, încă de la 1742, când se afla sub stăpânirea mănăstirii slatina, o seliște pustie, austriecii au înființat, în 1783, pe vatra vechii Tulova, satul Ioseffalva, numit de români Tolva, românii așezându-se pe vatra pustie, partea nordică, încă din acel an, iar secuii, 60 de familii, venite din Scaunul Csik, în 1785, în partea sudică a seliștii. Dintre românii care au venit din Transilvania, doar familia lui Timofteu Ursu și cea a lui Ion Oprea, ambele, din Mica pe Someș, s-au stabilit, în 1778, la Tolva.
Biserica Arhanghelilor Mihail și Gavril din Vorniceni a fost construită în 1905, paroh fiind cel al comunei bisericești Drăgoiești și Vorniceni sau Tolva Mică (Joseffalva), Gavriil BOCA, născut în 1877.
O școală cu 2 clase a fost deschisă în Vorniceni în anul 1892[1].
În 1890, Ioseffalva avea 992 locuitori. Primar era ungurul Petru Ferencz, iar învățători – Andrei Varda și Pastei Ursachi.
IPOTEȘTI. Menționat în 17 august 1586, printr-un lider al comunității sale, „Simașco vătăman den Epotești”, care, împreună cu vătămanul Lisaurei (Iucșeni), Guțul, participa la hotărnicirea Borhineștilor, satul Ipotești va fi cumpărat, în bună parte, de la Toader Mălai, în 3 august 1716, de Șerbul, feciorul lui Scarlet și nepotul Rustei, stâlpirea hotarului făcându-se în prezența răzeșilor ipoteșteni Gheorghe Căzacu și Gheorghiță, feciorul Gănschei. Hotarul moșiei cumpărate a Ipoteștilor are ca toponime: drumul care vine de la Rus și merge pe la seliștea Tătărașilor, drumul care vine de la Ipotești și duce la târg, podul pietrarului, heleșteul lui Ursachi, heleșteul Parțăcului, , drumul ce vine de la Bosance și merge la Ipotești, prisaca lui Gavril hatman, culmea păduricei… care se cheamă Dona, drumul mare ce vine de la Rus, fântâna Armencei, fântâna lui Alecsa.
Șerbul Scarlet și sora lui, Lupa, vând moșia lui din Ipotești, în 1726, lui Iordachi Cantacuzino, care-o dăruiește fetei sale, Safta, mama lui Ienacachi Cantacuzino.
Recensământul lui Rumeanțev[2], din 1772-1773, înregistrează la Ipotești, în Ocolul Mijlocului, fără alte precizări, „31 – toată suma caselor”, însemnând 4 femei sărace și 17 birnici.
În 1774, satul Ipotești avea 22 familii, iar în 1775, când ținea de Ocolul Mijlociu, 19 familii de țărani. În 1784, numărul familiilor țărănești din Ipotești ajunge la 91, în baza unei importante colonizări cu ruteni, făcută de Iordachi Cantacuzino, care, astfel, își rentabiliza moșia, pe care o oferă, la schimb cu alte sate din ținutul Botoșanilor, cu Mitropolia Moldovei, care primea și Ipoteștii, și Tișăuții.
Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril din Ipotești a fost construită în 1829 și dotată cu un nou iconostas în 1837. În 1843, biserica avea 913 enoriaș și era slujită de parohul Georgie Grigorovici. În 1876, paroh era același George Grigorovici, numărul enoriașilor ajungând la 1.424. În 1907, paroh era Ioan alui George Grigorovici, născut în 1842, preot din 1872, paroh din 1875, iar cantor, din 1895, Ștefan Hladiuc, născut în 1865.
Din 1894, funcționa în comună o școală cu 3 clase[3].
În 1890, comuna Ipotești avea 1.610 locuitori, aflați sub autoritatea primarului ucrainean George Cidereac. Parohi erau George Grigorovici și Ioan Voloșciuc, ajutați de cantorul bisericesc Ștefan Hladiuc. Satul avea școală, învățător fiind Xenofon Danciul.
O listă cu ipoteștenii care „au făgăduit că nu vor mai bea rachiu”, semnată în 15/27 august 1893, dezvăluiește care erau principalele familii din sat în acea vreme: primarul George Cibereac, cantorul Ștefan Hladiuc, Ioan Lucaciuc, Ioan Domenco, George Horbaniuc, George Chibici, George Hostiuc, George Guli, Nicolai Reguș, Ioan Tofan, Ioan Burac, Dumitru Bocaci, Dimitrie Saiu, Simion Seuciuc, Dimitrie Bocaci, Dimitrie Seuciuc, Dimitrie Hostiuc, Mihai Iațco, Petre Hostiuc, Constantin Hreniuc, Ioan Hostiuc, Dimitrie Hostiuc, Vasile Hreciniuc, Andrei Reguș, Vasile Chibici, Vasile Melniciuc, Teodor Melniciuc, Dimitrie Chibici, George Tofan, Petre Bocaci, George Greniuc, Andrei Burac, Andrei Tofan, Dimitrie Policiuc, Ioan Domenco, Teodor Guli, Ioan Tomașciuc, Ioan Reguș, Vasile Bocaciuc, Nicolai Crasi, Nicolai Domenco, Ioan Bocaci, Vasile Tuchii, Petre Hostiuc, George Pânzariu, George Iațco, Ștefan Hreniuc, Vasile Policiuc, Andrei Pânzariu, George Policiuc, Petre Bocaci, Petre Ilețchi, Dimitrie Hostiuc, Dimitrie Bocaciuc, George Tofan, George Hreniuc, Ioan Hreciniuc, Ioan Chibici, Ioan Reguș, Dimitrie Hreciniuc, Ioan Chibici, Ioan Reguș, Dimitrie Hreciniuc, Vasile Hostiuc, Mihai Hreciniuc, Ioan Botușan, Dimitrie Reguș, Mihai Țigănescu, Ioan Hostiuc, Ștefan Hladiuc, Vasile Horbaniuc, Ioan Țigănescu, Petru Bodnariu, Ioan Bocaci, Leon Hreniuc, Teodor Bodnariu, Petre Senciuc, Petre Ieremiciuc, George Berlodiuc, Dimitrie Hostiuc, George Bocaci, Vasile Reguș, Mihai Conul, Eugen Nestiriuc, Petru Tofan, Mihai Ierimiciuc, Dimitrie Bocaci, Simion Hostiuc, Mihai Reguș, Dimitrie Domenco, Dimitrie Tofan, Dimitrie Hreniuc, Mihai Senciuc, Mihai Botușan, Mihai Horbaniuc, Petre Iațco, Constantin Hreciniuc, Dimitrie Cech, Mihai Sainiuc, Petre Cech, Andrei Hostiuc, Mihai Lucaciuc, Mihai Hostiuc, Dimitrie Ierimiciuc, Dimitrie Hostiuc, Eusebie Pauliuc, Mihai Reguș, Dimitrie Hostiuc, Roman Senciuc, Andrei Iablonțchi, Mihai Chebici, Mihai Botușan, Mihai Senciuc, Mihai Negriu, Mihai Dociuc, Ioan Chibici, Andrei Hostiuc, Dimitrie Botușan, Nicolai Horbaniuc, Ioan Bodnariuc, George Tomașciuc, Teodor Cibereac, Ioan Goliciuc, George Hladiuc, Mihai Pafaci, Mihai Lucaciuc, Mihai Domencu, Andrei Tomașciuc, Petre Bucaciuc, Mihai Vereha, Mihai Guli, Petre Crasi, Mihai Goliciuc, Mihai Melniciuc, Mihai Doiciuc, Ioan Domenciuc, Nicolai Diciuc, Vasile Goliciuc, Eugen Iablonovici, Mihai Paranici, Andrei Guli și Vasile Botușan[4].
[1] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1907 p. 96
[2] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 342
[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 49, 1876 p. 38, 1907 p. 155
[4] DEȘTEPTAREA, Nr. 18/1893, p. 142, 143