Iorgovan a fost sancționat de BPN al PSD și va contesta decizia pe care o consideră „excesivă”



Iorgovan a fost sancționat de BPN al PSD și va contesta decizia pe care o consideră "excesivă"
Iorgovan a fost sancționat de BPN al PSD și va contesta decizia pe care o consideră "excesivă"

Senatorul PSD Antonie Iorgovan a anunțat, joi, că va face contestație în privința deciziei Biroului Permanent al partidului de a-i retrage sprijinul politic pentru funcțiile deținute în Senat și în Comisia de Intergritate a PSD, el apreciind că această sancțiune este „excesivă”.
El a precizat că va adresa contestația autorității care a decis această sancțiune.
Întrebat de ziariști dacă îi pare rău pentru afirmația făcută de la tribuna Senatului, în care cataloga drept o „imbecilitate” teza privind Parlamentul unicameral, lansată public de liderii PSD, Iorgovan și-a exprimat regretul că s-a reținut din discursul său doar acest aspect, el apreciind că oamenii din presă nu sunt de fiecare dată mari amatori de „substanță teoretică”.
Totodată, senatorul a reafirmat că nu este adept al soluției Parlamentului unicameral.
Solicitat să precizeze cum l-a convins Ion Iliescu să rămână în partid – el susținând, într-o declarație anterioară, că intenționa să părăsească PSD, dar a fost determinat de Ion Iliescu să nu facă acest gest – Iorgovan a răspuns: „M-a convins, în primul rând cu acest argument: «Bine, măi, Toni, tu m-ai convins să nu plec și acum pleci tu!”.
Iorgovan a mai apreciat că în cursul zilei de miercuri „a fost o stare de tensiune”, iar dacă trecea o noapte, probabil că decizia ar fi fost alta.
Biroul Permanent Național al PSD a decis, miercuri seara, retragerea sprijinului politic pentru senatorul Antonie Iorgovan, atât în ceea ce privește funcțiile deținute în cadrul Senatului, cât și în Comisia de Integritate a partidului, astfel încât el va pierde ambele posturi.