Un cetățean iordanian, rezident în România, a fost depistat de polițiștii de frontieră suceveni, miercuri seară, cu o cantitate însemnată de țigări de contrabandă.
Agentul principal Ionela Husdup, de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, a precizat că un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Rădăuți a desfășurat, la mijlocul săptămânii în curs, o acțiune pe linia combaterii traficului cu țigări, ocazie cu care a oprit în trafic, pe raza localității Gălănești, un microbuz marca Ford Tranzit, condus de cetățeanul iordanian K. Rami, în vârstă de 36 de ani, cu domiciliul în municipiul Suceava.
În urma verificărilor efectuate de lucrătorii de la graniță s-a stabilit că bărbatul transporta țigări din spațiul extracomunitar, fapt pentru care s-a decis conducerea acestuia, împreună cu microbuzul, la sediul Punctului de Lucru Vicov din cadrul SPF Rădăuți, pentru efectuarea unui control amănunțit. În aceste condiții, au fost descoperite în microbuz, sub bagajele personale, 18.500 de pachete de țigări, de proveniență ucraineană. Polițiștii de frontieră i-au întocmit iordanianului acte premergătoare cercetării penale sub acuzația de contrabandă în formă agravantă, iar țigările, evaluate la peste 166.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.
Agentul Ionela Husdup a precizat că microbuzul Ford, în valoare de 27.000 de lei, a fost indisponibilizat la Vicov, în vederea continuării cercetărilor.