Perspectivă

Iordache susține că social democrații vor părăsi funcțiile publice dacă PSD va fi scos de la guvernare



Purtătorul de cuvânt al Organizației Județene a PSD, Virginel Iordache, susține că social democrații vor părăsi funcțiile pe care le dețin în prezent în instituțiile publice în cazul în care PSD va fi scos de la guvernare de către PD-L, așa după cum se intenționează. Iordache a arătat că, în această situație, PD-L se va face responsabil pentru întreaga instabilitate politică ce se va instaura în țară „și pentru faptul că modalitățile de luptă împotriva crizei economice vor fi diminuate prin lipsa profesioniștilor din PSD”.
Virginel Iordache a ținut să sublinieze că social democrații nu au primit funcții de la Traian Băsescu sau de la Emil Boc, ci de la populația României.
Liderul social democrat a precizat că în laboratoarele de la Cotroceni, șeful statului, Traian Băsescu, pregătește un plan care are ca punct final scoaterea PSD de la guvernare, astfel încât alegerile prezidențiale să fie organizate de un guvern monocolor PD-L.
„Prin această dorință se caută ca prefecții să aibă o singură culoare, subprefecții să fie de asemenea PD-L, iar pe Traian Băsescu nu-l interesează nici educația, nici criza economică, ci numai dorința domniei sale de a mai fi odată președintele României, asta nu pentru binele poporului, ci pentru a se așeza praful peste afacerile pe care se pare că le-au derulat membrii familiei sale. Încălcarea protocolului de către PD-L duce în mod necesar la căderea Guvernului, iar dacă PSD va fi scos de la guvernare, Guvernul Boc va pica”, a spus Iordache, care a adăugat că social democrații nu-l vor lăsa pe Băsescu să mai câștige încă un mandat.



Recomandări

Senatorul Ioan Stan atenționează că PSD nu va vota bugetul de stat dacă nu vor fi incluse propunerile de măsuri sociale și de investiții

Senatorul Ioan Stan a criticat măsurile „rușinoase” luate de actualul Guvern și susține pachetul de măsuri de solidaritate propus de PSD

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD
PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație