Președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, Virginel Iordache, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că în momentul de față învățământul din România este discriminatoriu, irelevant, ineficient și cu o infrastructură care lasă de dorit.
Iordache a precizat că în acest context, cadrele didactice susțin reforma în acest domeniu de activitate, însă marea lor majoritate nu sunt de acord cu modul în care premierul României, Emil Boc, intenționează să promoveze noile legi ale învățământului.
Liderul PSD Suceava a explicat că învățământul din România este discriminatoriu, având în vedere că există un număr mare de copii care nu reușesc să termine liceul, iar dintre cei din învățământul gimnazial, doar 78% ajung să se înscrie la cursurile liceale. În același timp, el a arătat că doar 60% dintre copiii de etnie romă merg la școală, iar dintre aceștia, numai 18% reușesc să termine o anumită formă de învățământ.
Iordache a mai spus că învățământul este discriminatoriu și din punctul de vedere al resursei umane, precizând că media de vârstă a profesorilor este de 44 de ani, iar la bărbați media este de 48 de ani.
„Modul de promovare a legilor învățământului este un fel de dictatură comunistă”
Pe de altă parte, Virginel Iordache, care este și adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, a afirmat că învățământul este ineficient, având în vedere că rezultatele bune obținute la olimpiadele școlare sunt meritul exclusiv al elevilor respectivi și al profesorilor acestora.
„De asemenea, marea majoritate a elevilor au un nivel de pregătire scăzut. Cu excepția elevilor de clasa a IV-a, care stau bine la capitolul de literatură citită, la celelalte criterii analizate într-un studiu, România ocupă locul 37 din 42 de țări din Europa”, a explicat Iordache.
Virginel Iordache a mai spus că învățământul este irelevant, deoarece peste 22% dintre cei care participă la actul de educație părăsesc sistemul înainte de a-și termina studiile. Președintele PSD Suceava a mai adăugat că în învățământul românesc există o infrastructură învechită, având în vedere că peste 70% dintre unitățile de învățământ sunt construite înainte de anul 1970, marea lor majoritate nefiind reabilitate.
„Din acest motiv, cadrele didactice doresc reformă. Dar nu reformă de dragul reformei. Iar modul în care se dorește promovarea noilor legi ale învățământului aduc aminte de un fel de dictatură comunistă mascată. Motiv pentru care noi susținem ca acest pachet de legi să fie discutat în regim normal, în cadrul Parlamentului”, a declarat Iordache.
Nemulțumire
Iordache spune că învățământul este discriminatoriu și ineficient
