Rezultatele slabe obținute de social democrații suceveni la alegerile parlamentare din 30 noiembrie duc la mișcări în interiorul partidului. Deja președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, Virginel Iordache, a anunțat că își depune mandatul la dispoziția Delegației Permanente a partidului, care va decide dacă mai merită sau nu să dețină în continuare această funcție. Iordache a declarat ieri, într-o conferință de presă, că este nemulțumit de rezultatul realizat de PSD în alegeri și de faptul că în cele două colegii care au inclus municipiul Suceava, social democrații nu au câștigat nici un mandat de parlamentar.
O analiză cu privire la scrutinul din 30 noiembrie va fi făcută în cadrul structurilor de conducere ale Organizației Municipale Suceava a PSD, Comitetul Executiv respectiv Comitetul Municipal, care se vor întruni, cel mai probabil, la începutul anului viitor, după cum a spus Iordache.
„Vreau să menționez că sunt mai multe cauze care au condus la scorul slab în alegeri, începând cu modul în care au fost desemnați candidații în unele colegii, cu modul în care a decurs campania electorală, cu mijloacele folosite de adversarii politici, cu cheltuirea banului public în campania electorală, cu implicarea autorităților din Primăria Suceava. Sunt nemulțumit de rezultatul alegerilor și, din acest motiv, mandatul de președinte este la dispoziția Delegației Permanente”, a spus liderul social democrat.
„Trebuie căutați cei care nu s-au implicat cu adevărat în campania electorală” Virginel Iordache a ținut să precizeze că nu se cramponează de funcția de președinte și că trebuie căutați cei care nu s-au implicat cu adevărat în campania electorală.
„Vreau să știe toată lumea că nu mă cramponez de funcția de președinte al organizației. Mi se pare firesc să analizăm cu luciditate tot ceea ce a dus la aceste rezultate, de la desemnarea candidaților și până la modul în care alte partide au folosit mijloace ilegale pentru a face campanie. Dar nu dau vina pe cei din afară. Noi trebuie să-i găsim pe cei care nu s-au implicat cu adevărat în interiorul organizației”, a spus Iordache.
El a ținut să sublinieze că organizația municipală s-a implicat în campania electorală cu toate resursele umane de care dispune, dar că s-a raportat la cerințele candidaților.
„Nu a existat o solicitare a candidaților la care organizația să nu răspundă”, a adăugat Iordache.
Consecințe
Iordache pune la dispoziția partidului mandatul de președinte al PSD Suceava






