Ambiție

Iordache mai vrea un mandat la șefia PSD Suceava

Actualul lider al social democraților din municipiul Suceava, Virginel Iordache, mai vrea un mandat în fruntea organizației. Iordache și-a anunțat deja ieri intenția de a candida la alegerile programate pentru data de 26 mai. „Voi candida, pentru că sînt proiecte începute în 2005, când am preluat șefia organizației, care au termen de finalizare patru ani, și ar fi inoportun să nu le pot duce la bun sfârșit. Consider că activitatea unui președinte de organizație poate fi evaluată după un ciclu și este normal ca evaluarea să se facă după alegerile locale de la anul”, și-a motivat Iordache intenția de a candida. El a arătat că în mandatul său de doi ani, numărul membrilor de partid a crescut de 1.100 la 1.300 și că a reușit promovarea tinerilor în structurile de conducere ale organizației. Social democrații din municipiul Suceava vor alege în mai un Consiliu Municipal, compus din 75 de persoane și un Birou Executiv din componența căruia vor face parte 37 de persoane, din care un președinte, șapte vicepreședinți, un secretar și un trezorier. Candidaturile pentru funcția de președinte pot fi depuse până pe data de 18 mai. Se pare că Virginel Iordache va mai avea un contracandidat, în persoana lui Lorand Ercze. „Nu îmi este teamă de concurență. Sper să fie un concurs de proiecte și nu un concurs de împrejurări”, a declarat Iordache. De amintit că în 2005 Virginel Iordache a câștigat funcția de președinte al organizației învingându-l pe Neculai Bosancu.

Recomandări

Liderul AUR Suceava, Cătălin Axinte, consideră că intenția primăriei de a scoate la licitație parcările de domiciliu reprezintă un alt bir pus pe suceveni

Dialog cu specialiști din mai multe domenii pentru viitorul verde, organizat de Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava

Șoldan după ce i-a prezentat ambasadorului Republicii Coreea, Kap-soo Rim, marile proiecte de dezvoltare din județ: „Sunt convins că Suceava va deveni tot mai atractivă pentru investitorii străini”

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD