Inițiativă

Iordache face apel la Cristian Adomniței pentru salvarea festivalului „Lira de Aur”

Președintele social-democraților din municipiul Suceava, Virginel Iordache, a făcut apel la ministrul Educației și Cercetării, Cristian Adomniței, să se implice în salvarea Concursului Național de Interpretare Instrumentală „Lira de Aur”. Iordache a reclamat faptul că în momentul de față acest concurs a fost scos din programul Ministerului Educației, pierzând astfel și sursele de finanțare necesare pentru organizarea lui la standardele unui festival național. „Un concurs care se vroia internațional a ajuns să fie tratat în derizoriu de conducerea actuală a Inspectoratului Școlar Județean Suceava, astfel încât a fost scos din programul Ministerului Educației și Cercetării. Și nu înțelegem de ce, în momentul de față, acest concurs trebuie finanțat numai de la bugetul local, în condițiile în care până recent, primea fonduri și de la nivel ministerial”, a spus Iordache. El a ținut să sublinieze faptul că participanții la ediția de anul acesta a Concursului „Lira de Aur” sunt obligați să suporte o taxă de 50 de lei noi pentru înscriere, dar și cheltuielile pentru masă și cazare, în regim de tabără școlară. Liderul social democraților suceveni consideră că o mare parte din vina pentru scăderea importanței acestui concurs îl poartă Inspectoratul Școlar Județean Suceava, instituție care ar fi avut obligația să facă intervenții pentru păstrarea lui în programul Ministerului Educației. „Acest concurs este un brand pentru județul Suceava. Și sperăm ca acum, când la conducerea Ministerului Educației este un sucevean, și anume Cristian Adomniței, acest concurs să reintre în programul național”, a spus Virginel Iordache, care a adăugat că în condițiile în care ediția de anul acesta a „Lirei de Aur” are loc la începutul lunii iunie, Ministerul Educației ar putea aproba acordarea finanțării necesare astfel încât concursul să aibă amploarea unui eveniment național.

Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”
Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”

„De ce-l iubim pe Eminescu?”, tema unui eveniment dedicat celebrării operei marelui poet în preajma Zilei Culturii Naționale

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică