– Președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, Virginel Iordache, i-a sugerat primarului Ion Lungu să reintroducă în circulație troleibuzele
Liderul social-democraților din municipiul reședință de județ, consilierul local Virginel Iordache, i-a cerut primarului Sucevei, Ion Lungu, să se preocupe mai mult pentru promovarea transportului ecologic. Iordache i-a sugerat edilului șef să reintroducă troleibuzele în circulație în viitorul apropiat, în opinia lui, acest tip de transport fiind cel mai puțin poluant și cel mai economic. „Indiferent de condițiile care există astăzi la TPL, îi solicit primarului Ion Lungu să facă toate demersurile pentru a reface linia de conductori în vederea funcționării troleibuzelor și, în viitorul apropiat, transportul acesta modern realizat cu autobuze de tip IVECO să fie completat cu troleibuze. Suceava trebuie să fie un oraș ecologic. Trebuie să creăm condițiile celor care vin în Suceava nu numai pentru a folosi orașul ca o localitate de tranzit, ci să creăm condiții turiștilor de a rămâne în Suceava”, a spus Iordache. Primarul Ion Lungu a declarat că nu renunță definitiv la transportul cu troleibuze. El a spus că deocamdată acesta nu este economic, arătând că prețul unui troleibuz este cu 50% mai mare decât cel al unui autobuz. Mai mult, a subliniat Lungu, cablul de contact care este uzat trebuie schimbat, ceea ce implică costuri foarte mari. Primarul a mai spus că troleibuzele vor fi reintroduse în circulație, dar numai după ce vor fi amortizate cele 30 de autobuze IRISBUS-IVECO cumpărate recent de municipalitate.





