Susținere

Iordache: Am încredere că românii știu să aprecieze munca și soluțiile PSD și nu demagogia partidelor din opoziție

Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache
Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache

Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache și-a manifestat încrederea că românii știu să aprecieze munca, onestitatea și soluțiile PSD și nu demagogia partidelor de opoziție. Virginel Iordache a declara că România se dezvoltă cu PSD la guvernare, precizând că milioane de români din satele și comunele țării au condiții de viață mai bune ca urmare a proiectelor realizate prin PNDL, inițiate și aplicate în fiecare an de toate guvernările PSD. Iordache a arătat că în prezent din peste 12.500 de obiective de investiții aflate în derulare, aproximativ 82% dintre ele, peste 10.350, sunt finanțate în mediul rural. „Astfel sunt alocate fonduri pentru 2.689 de sisteme de alimentare cu apă și canalizare, 1.776 de unități de învățământ, 3.948 de drumuri, poduri și podețe. Obiectivul asumat de PSD este ca până la finalul mandatului, în 2020, decalajele dintre mediul urban și cel rural să fie reduse cu cel puțin 15%”, a spus senatorul PSD. El a explicat că 1.830 de obiective sunt estimate a se finaliza în 2019, respectiv 231 de proiecte cu alimentare apă, 26 cu alimentare cu apă și canalizare, 197 de obiective de canalizare, 660 de drumuri, 351 de unități de învățământ, 188 de creșe și grădinițe, realizarea a 44 de unități sanitare, a 59 de poduri și podețe, precum și 74 de obiective în alte domenii.
Virginel Iordache a subliniat faptul că prin crearea Fondului de Dezvoltare și Investiții, PSD pune la dispoziția fiecărei localități din țară un nou instrument de finanțare a obiectivelor de interes local. „Acest fond reprezintă instrumentul legal cel mai rapid pentru realizarea investițiilor la nivel local. Prin acest fond creșterea economică din ultimii trei ani este transferată direct către români, care vor beneficia de gaze și de electricitate, de drumuri modernizate, de noi școli și grădinițe, de noi spitale. Din păcate, ceea ce nu înțeleg partidele de opoziție este faptul că de această finanțare beneficiază toate autoritățile locale care depun solicitări, indiferent de culoarea politică”, a precizat Iordache.
El a arătat că în momentul de față s-au semnat contracte de finanțare pentru 116 proiecte, astfel încât acestea să poată fi implementate începând din luna octombrie 2019. Virginel Iordache a mai spus că în același timp Guvernul va continua analiza proiectelor depuse de fiecare autoritate locală din țară până la suma alocată pentru acest an, de 10 miliarde de lei. „Până în prezent, cele mai multe proiecte aprobate în prima etapă aparțin aleșilor locali ai PSD pentru că aceștia și-au făcut treaba și au depus solicitări cu documentațiile complete în timp util. Cei care știu doar să acuze, fără să aprecieze nimic din ce facem bun pentru români, ar trebui să știe că aprobarea fondurilor se acordă pe principiul «primul venit, primul servit», cu singura condiție ca proiectele depuse să îndeplinească toate condițiile legale”, a declarat Iordache. El a arătat că având în vedere că urmează un nou ciclu electoral, alegătorii trebuie să cunoască aceste realități, care pot fi verificate de oricine, și să-și dea votul în cunoștință de cauză. „Am încredere că românii știu să aprecieze munca, onestitatea, soluțiile PSD și nu demagogia partidelor din opoziție”, a încheiat Iordache.

Recomandări

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

Liderul PSD Sorin Grindeanu va veni la Suceava pentru semnarea contractelor de execuție pentru construcția autostrăzii A7 Pașcani – Suceava

IULIUS anunță lansarea TILIA – Today’s Ideas and Leadership In Action, o inițiativă națională, dedicată soluțiilor concrete pentru dezvoltarea orașelor din România

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Orientul Mijlociu, OPEC și noul șoc petrolier, ce este diferit de această dată?

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități