Antrenorul echipei CSMU Poli Iași, Ionuț Popa, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că gruparea din dealul Copoului este a patra favorită la promovare din Seria a II-a a Ligii a II-a, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„După câte am văzut eu, suntem a patra favorită la promovare. Prima favorită este Petrolul Ploiești, urmată de Dacia Mioveni, Unirea Alba Iulia și Acsmu (n.r. – CSMU Poli Iași), parcă așa am văzut că ne cheamă! Nu așa ne cheamă?! Eu știu de Poli Iași, acu’ dacă e Acsmu, Csmu, mai puțin contează. Un cuvânt de spus în Seria a II-a vor avea și FC Bihor și UTA. Pentru noi este foarte greu deoarece ne-am făcut o echipă pe parcurs. Jucătorii pe care îi am acum la dispoziție nu au făcut o pregătire de vară împreună și această echipă trebuie să acumuleze. Despre meciul cu FC Argeș, nu sunt multe spus. Trebuie să câștigăm și atât!”, a spus Ionuț Popa.
Tehnicianul ieșenilor a mai adăugat că dacă până în etapa a VIII-a echipa sa va fi între primele echipe, atunci ar putea deveni principala favorită la promovare: „Ne va fi greu până prin etapa a VIII-a și rămâne de văzut câte puncte vom acumula până atunci. Dacă în șase-șapte săptămâni de pregătiri împreună vom fi între primele echipe din serie, atunci am putea deveni principalii favoriți la promovare. Mai am nevoie de câte un portar, un fundaș central, un mijlocaș și un atacant, peste valoarea lotului actual. Rămâne de văzut ce va reuși conducerea clubului până la data de 9 septembrie, când se termină perioada de transferuri”.
Ionuț Popa a mai precizat că nu înțelege cum a putut să retrogradeze Poli Iași: „În anul în care a avut cel mai bun lot și cei mai mulți bani, Poli Iași a retrogradat. E greu de înțeles cum s-a întâmplat. Asta e. Gândiți-vă că dintre cei 28 de jucători de anul trecut, doar unul singur mai este la Iași, Paul Tincu. Această situație cred că este unică în lume! Sper că jucătorii care au plecat și care au făcut pregătirea de vară la Iași să dea măcar un SMS de mulțumire…”
Echipa nu are buget și nici prea mulți jucători
Președintele clubului CSMU Poli Iași, Grigore Sichitiu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că echipa nu are încă un buget stabil și că așteaptă pe oricine dorește să vină ca sponsor.
„Vreau ca lumea să înțeleagă că această echipă este a Iașiului, joacă pentru Iași și reprezintă Iașiul. Ne ferim doar de banii proveniți din droguri, armament și prostituție. În rest, oricine este bine venit la Poli să ne sprijine financiar. Eu nu fac niciun fel de politică, decât cea a fotbalului. Dacă va vrea să ne sprijine Primăria Iași, Consiliul Local, Consiliul Județean, Prefectura, care-i problema? Pe mine nu interesează coloratura politică. Eu îi aștept pe toți alături de echipă”, a spus Grigore Sichitiu.
Oficialul formației ieșene a mai adăugat ca a reușit vineri să legitimeze cinci jucători. „M-a sunat directorul nostru sportiv, Alexandru Dobrin, care mi-a spus că a reușit astăzi (n.r. – vineri) să legitimeze cinci jucători noi la Poli Iași. Este vorba despre Mihai Panc, Dino Eze, Gabriel Siminic, Bogdan Panait și Alin Tene. Aceștia au semnat cu noi contracte pe o perioadă de un an”, a mai spus el.