Noul rector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București este profesorul Ionel Sinescu, directorul Centrului de chirurgie urologică și transplant renal Fundeni și prorector în UMF în ultimii opt ani.
„Îi felicit pe ambii candidați, respectiv profesorul Ionel Sinescu și Ioan Lascăr. Ambii sunt prorectori și lucrez cu ei de opt ani. Oricare dintre ei ar fi câștigat, ar fi fost bine pentru universitate”, a declarat, pentru MEDIAFAX, prof. Florian Popa, rectorul UMF Carol Davila București.
Profesorul Ionel Sinescu a obținut 605 voturi, iar profesorul Ioan Lascăr 456.
Inițial, în competiția pentru șefia UMF au fost înscriși cinci candidați, respectiv profesorii Adrian Streinu Cercel, Ioan Fulga, Irinel Popescu, Ioan Lascăr și Ionel Sinescu. După ce a fost ales președintele senatului UMF, profesorul Adrian Streinu Cercel și-a retras candidatura de la funcția de rector. Ulterior s-au retras și profesorii Ion Fulga și Irinel Popescu.
La concursul de miercuri au rămas profesorii Ionel Sinescu și Ioan Lascăr, ambii prorectori în ultimii opt ani.
Profesor Monica Pop, prorector în UMF, a declarat agenției MEDIAFAX că îi felicită pe ambii colegi, pentru rezultatele obținute.
„Toți am fost prorectori în ultimele două mandate. Sunt bucurosă că au ajuns în finală. Îl felicit pe Ionel Sinescu pentru funcția de rector. A fost decizia majorității”, a mai spus prof. Monica Pop.