După ce acum câteva zile vă prezentam în cotidianul nostru un amplu reportaj despre singurul teatru profesionist din municipiul Suceava, în perioada anilor 1984-1989, când orașul avea propria trupă de actori profesioniști, din care făceau parte atunci actorii Adrian Păduraru, Carmen Tănase ori Radu Duda (ajuns între timp Principele României), primarul Ion Lungu a anunțat că „suntem foarte aproape să avem din nou teatru adevărat la Suceava”. Declarația a fost făcută joi, pe scena Casei de Cultură, în cadrul Festivalului de Teatru pentru Copii și Tineret, ajuns în acest an la a IX-a ediție.
„Sper ca în vara acestui an să finalizăm lucrările la Centrul Cultural Bucovina (n.r. – fostul cinematograf Modern). Vreau să vă spun că un etaj din cele patru ale clădirii va fi destinat teatrului. Acolo sunt prevăzute săli corespunzătoare pentru repetiții, pentru recuzită, iar jos va fi sala de spectacole cu 300 de locuri. Am avut mai multe tentative de a reînființa teatrul la Suceava. De data aceasta, vom avea o casă a teatrului, acel etaj de la Centrul Cultural Bucovina. Vom face tot posibilul să angajăm pe schema primăriei, la Cultură, o trupă de teatru și să ajungem într-o zi să avem din nou un teatru adevărat la Suceava”, a declarat Ion Lungu, în prezența spectatorilor adunați la cea de-a doua zi a festivalului de teatru pentru copii și tineret.
Primarul Sucevei a precizat că, luna viitoare, va urma o licitație pentru achiziționarea aparaturii pentru cinematograful 3D și pentru tot mobilierul pentru clădirea modernizată a fostului cinematograf Modern și dacă nu vor fi contestații sau alte probleme birocratice, peste câteva luni vor fi demarate procedurile pentru reînființarea teatrului profesionist.
Tot în cadrul Festivalului de Teatru pentru Copii și Tineret, Ion Lungu i-a înmânat o plachetă actorului Adrian Păduraru (care a fost președintele juriului), plachetă pe care era scris mesajul: „Suceava vă iubește din 1984”, declarând și în prezența acestuia că va face tot posibilul până la finalul mandatului său de primar ca orașul să aibă din nou o trupă de teatru profesionistă, așa cum se întâmpla acum trei decenii, când aproape jumătate din promoția Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) București a fost trimisă la Suceava, la nou înființata secție a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași.
La vremea respectivă, autoritățile au făcut rost de locuințe pentru tinerii actori, butelii de aragaz și chiar au incendiat clădirea Dom Polski pentru a o demola și a construi alta în loc, cu scenă corespunzătoare, sală de spectacole, cabinete pentru actori etc. (povestea o găsiți pe larg în Monitorul de Suceava – ediția din 8 aprilie a.c.).
Premianții celei de-a IX-a ediții a Festivalului de Teatru pentru Copii și Tineret
Sute de tineri, elevi de școală gimnazială și de liceu, au luat parte, care pe scenă, care în sala de spectacole, la cea de-a IX-a ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii și Tineret, desfășurată în perioada 8-10 aprilie a.c., la Suceava, proiect organizat de Consiliul Local Suceava și Primăria Suceava, în asociere cu Asociația Promotorii Bucovinei, partenerul manifestărilor fiind Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
Timp de două zile, miercuri și joi, în Casa de Cultură Suceava s-a jucat teatru, miercuri, în sala mică, fiind programat concursul de interpretare pentru copii, iar joi, de data aceasta în sala mare, a avut loc concursul pentru elevi de liceu (monolog și trupe).
Invitatul special al ediției din acest an a fost actorul Adrian Păduraru, care a fost de altfel și președintele juriului, juriu din care au mai făcut parte actorii Gabriela Ioniță și Dan Clucinschi (acesta din urmă concurent în edițiile anterioare ale festivalului), coordonatorul trupei de teatru Fabulinus a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Adrian Crăciunescul, dar și reprezentanți ai mass-media și oameni de cultură.
Câștigării categoriei Copii – secțiunea monolog
La categoria Copii, secțiunea monolog, locul I a fost câștigat de Cristina Stavarachi, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava (cu monologul „Aici se joacă teatru”, profesor coordonator Crenguța Lucia Grosar), locul II – Carina Edmina Mihăilă, de la Asociația Cultural Artistică GONG (monologul: „Moștenirea” – Petre Dulfu, profesor coordonator Cătălina Bostan), iar locul III – Rareș Aurel Poinaru, de la Școala Gimnazială Nr. 11 „Miron Costin” Suceava (monologul „La cireșe” – Ion Creangă, profesor coordonator Viorica Zetu).
Au fost acordate și două premii speciale, cel al juriului, oferit Adelei Șulea, de la Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava (profesor coordonator Gabriela Gherasim), și cel oferit de Mihai Pânzaru – PIM (membru al juriului) elevului Claudiu Petriceanu, de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni (profesor coordonator Mattyllena Boicu).
Premianții categoriei Copii – secțiunea trupe
La secțiunea trupe de la categoria Copii, primele trei locuri au fost câștigate de „D&D – junior”, de la Școala Gimnazială „Luca Gavril” Drăgușeni (locul I, „Din lumea lui Caragiale. Scenete vesele. Scenete comice” – I.L. Caragiale, profesor coordonator Petrică Munteanu), trupa „Mitric”, de la Școala Gimnazială Găinești (locul II, ”Romeo și Julieta”, parodie, prof. coord. Oana Gabriela Șorodoc) și trupa „Thalia”, Școala Gimnazială Milișăuți (locul III, „Fata de la țară și fata de la oraș” – pantomimă, prof. coord. Mariana Mariuțac). Trupa „Thalia” a câștigat și premiul special al juriului, cu piesa „Soacra cu trei nurori” – Ion Creangă, iar premiul special oferit de Mihai Pânzaru – PIM a revenit trupei „Expres”, tot de la Școala Gimnazială Milișăuți (structura Bădeuți), cu piesa „Justiție” – I.L. Caragiale.
Categoria Tineri, secțiunea monolog
La Categoria Tineri, secțiunea monolog, Daiana Robu, de la Colegiul Tehnic Rădăuți, a câștigat locul I (profesor coordonator Ionela Mihaela Bandiul), iar locurile II și III au revenit elevilor Răzvan Mihai Lepardă, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, și Raluca Maxim, de la Colegiul de Informatică „Spiru Haret” Suceava (profesor coordonator Loredana Bodnar).
Au fost acordate trei premii speciale: Premiul festivalului, oferit elevului Cosmin Lulciuc, de la Colegiul de Informatică „Spiru Haret” (profesor coordonator Florentina Chifan), Premiul special al juriului, oferit elevei Ioana Pavăl, de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava (profesor coordonator Silvia Pintea), și premiul oferit de Mihai Pânzaru – PIM, care a revenit elevului Andrei Nicolae Verciuc, tot de la Colegiul de Informatică (profesor Maria Guz).
Elevii actori de la „Ștefan cel Mare”, „Ion Luca” și Colegiul de Informatică, câștigătorii secțiunii trupe
La categoria Tineri – secțiunea trupe, primele trei locuri au fost câștigate de elevii actori de la Colegiul „Ștefan cel Mare” (trupa „Pi”, cu piesa „Istoria comunismului” – Matei Vișniec, profesor Iulia Murariu), de trupa „Altfel” de la Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei (cu piesa „Școala Militară” – colaj Anton Bacalbașa, I.L. Caragiale, profesor coordonator Daniela Cornețchi) și de trupa „SV”, de la Colegiul de Informatică Suceava, cu piesa „Pacientul” (profesor coordonator Maria Guz).
Premiul special al festivalului a fost acordat unei trupe de la Școala de cultură generală din satul Voloca, Regiunea Cernăuți (profesor coordonator Nicolae Mintencu), trupă care a pus în scenă piesa „Luceafărul”, de Mihai Eminescu.
Nu în cele din urmă, trupa „Simplu în doi” de la Colegiul de Informatică Suceava, a câștigat al doilea premiu special, cu piesa „O noapte furtunoasă” – I.L. Caragiale (profesor Florentina Chifan).
După aproape 30 de ani
Ion Lungu: „Suntem foarte aproape să avem din nou teatru adevărat la Suceava”
