Tur de forță

Ion Lungu, prezent la deschiderea anului școlar în toate cartierele Sucevei



Primarul Ion Lungu și subprefectul Orest Onofrei, în mijlocul preșcolarilor de la Gulliver
Primarul Ion Lungu și subprefectul Orest Onofrei, în mijlocul preșcolarilor de la Gulliver

Prima zi de școală a însemnat pentru primarul Sucevei un du-te-vino continuu, de la o școală la alta, pentru a fi prezent la festivitatea de deschidere în fiecare cartier al municipiului reședință de județ. Turul său de forță la unitățile școlare din Suceava a început dimineața, la ora 08.00, când a fost prezent la deschiderea anului școlar la Școala Gen. Nr. 8 din cartierul George Enescu.
A urmat apoi Școala Gen. Nr. 6 din Burdujeni Sat, după care, pe la 09.30 a ajuns la Școala gen. Nr. 11 Miron Costin, unde, pentru ca sute de părinți și copii să nu fie ținuți în ploaie, festivitatea de deschidere a avut loc în moderna sală de sport, inaugurată acum doi ani.
În ciuda ploii mărunte și dese și a vântului rece, un număr impresionant de mare de copii și părinți au venit la deschiderea de an școlar, la fel cum se întâmplă an de an la această școală, care e cu siguranță cea mai mare din județ, având peste 1200 de elevi.
Atât primarul, cât și subprefectul Orest Onofrei, care a fost prezent în toate locațiile vizitate de edilul șef al Sucevei, și-au exprimat bucuria de a vedea că atât de multă lume face tot posibilul să fie prezentă la o asemenea manifestare, chiar și pe o vreme potrivnică, în condițiile în care alte unități de învățământ, de prestigiu, au renunțat la festivitatea de deschidere de an.
În același timp, Ion Lungu s-a arătat foarte mulțumit de faptul că spațioasa sala de sport construită la Șc. Nr. 11, care mult timp a fost lipsită de investiții serioase, se dovedește atât de utilă și în astfel de momente.
“Vreau ca în anii următori la fiecare școală să existe câte o sală de sport modernă, pentru ca măcar acolo să poată avea loc festivitatea de deschidere, fără a fi nevoiți să stea copiii în ploaie”, a spus Lungu, în vreme ce Orest Onofrei i-a susținut ideea, spunând că va căuta să fie obținut cât mai mult sprijin în acest sens și de la Guvern.
Deschiderea anului școlar, pe holul școlii Lipsa unei săli de sport s-a resimțit din plin la Școala Gen. Nr. 9 din cartierul Obcini, unde, din lipsă de spațiu, copiii, părinții și profesorii s-au îngrămădit pe hol, în vreme ce mulți alții, care nu au mai încăput, au așteptat afară, în ploaie.
Acolo, sala de sport, pentru care s-a obținut finanțare de la guvern după multe eforturi și cheltuieli din partea Primăriei Suceava, care a dat peste 4 miliarde de lei vechi numai pentru mutarea conductelor subterane de utilități de pe acel teren, este acum în lucru, de anul viitor urmând să fie la dispoziția copiilor.
Pentru că festivitatea de începere a anului școlar nu s-a mai ținut la Colegiul Național Petru Rareș, unde Ion Lungu intenționa să fie prezent, în locul acestei instituții a fost vizitată grădinița Gulliver, din George Enescu, unde de asemenea s-au făcut investiții importante, din bugetul Primăriei, încât copiii de acolo se bucură de condiții moderne, la fel ca în orice altă grădiniță din Uniunea Europeană.
Ultima școală vizitată de Ion Lungu și Orest Onofrei a fost Șc. Nr. 7 din Ițcani, în acest fel fiind încheiat turul anual pe care primarul Sucevei îl face de cinci ani, prin toate cartierele Sucevei, pentru a fi prezent la deschiderea de an școlar.




Recomandări

Primăria Vicovu de Sus a finalizat lucrările de reabilitare și modernizare a clădirii principale a Liceului Tehnologic „Ion Nistor”

Primăria Vicovu de Sus a finalizat lucrările de reabilitare și modernizare a clădirii principale a Liceului Tehnologic „Ion Nistor”
Primăria Vicovu de Sus a finalizat lucrările de reabilitare și modernizare a clădirii principale a Liceului Tehnologic „Ion Nistor”