Ion Lungu i-a colindat pe sucevenii veniți la inaugurarea Orășelului Copiilor



Ion Lungu i-a colindat pe sucevenii veniți la inaugurarea Orășelului Copiilor
Ion Lungu i-a colindat pe sucevenii veniți la inaugurarea Orășelului Copiilor

Peste 1.000 de suceveni au venit împreună cu copiii lor sâmbătă seara la deschiderea Orășelului Copiilor din centrul Sucevei, acolo unde era așteptată sania lui Moș Crăciun, care urma să împartă cadouri celor mici. La eveniment a fost prezent și primarul Sucevei, Ion Lungu, care înainte de împărțirea darurilor pentru copii i-a colindat împreună cu fanfara primăriei pe sucevenii veniți în centrul Sucevei.
Imediat după colindă, în mijlocul micuților a venit Moș Crăciun, care de pe scena din centrul Sucevei a început să împartă daruri copiilor. În total, Moșul a împărțit peste 1.800 de cadouri, dulciuri, jucării și reviste pentru copii. De precizat că toate cadourile au fost oferite cu sprijinul Primăriei Suceava, al Fundației Ana, împreună cu Asociația Juventus. „Am vrut să marcăm și anul acesta deschiderea Orășelului Copiilor. Chiar dacă vremurile sunt așa cum sunt, am vrut să oferim și anul acesta cadouri copiilor și consider că gestul și intenția sunt de apreciat”, a spus Ion Lungu. El a subliniat că până la sfârșitul anului primăria va organiza și alte evenimente pentru suceveni.