Tinerii din municipiul Suceava vor avea de anul acesta un primar al lor, precum și un Consiliu Local care să îi reprezinte.
Organizarea alegerilor pentru desemnarea reprezentanților copiilor a fost anunțată de primarul Sucevei, Ion Lungu, pe 1 Iunie, de Ziua Copilului.
“De 1 Iunie le spunem «La mulți ani!» copiilor din orașul nostru. Cred că trebuie să dăm mai multă atenție acestei zile, care este marcată din 1925, când la Geneva a avut loc prima conferință pentru protejarea și bunăstarea copiilor. Ca atare, și eu, ca primar, îmi propun să facem cât mai mult pentru copiii noștri”, a spus Lungu, care le-a transmis și urările sale celor mai tineri dintre suceveni.
Ion Lungu, care a participat ieri la festivitatea de premiere a câștigătorilor concursurilor de matematică și limba română, la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, cât și la manifestarea dedicată copiilor din parcarea Iulius Mall, a spus că vrea să reînființeze Consiliul Copiilor și să fie desemnat un nou primar al copiilor la începutul anului școlar care urmează.
“Este un proiect foarte interesant și emoționant pentru copii, care vin cu idei bune pentru noi, cei care suntem de o altă generație și avem altă gândire”, a adăugat edilul sucevean.