Ion Lungu anunță finalizarea unei grădinițe și alte patru în lucru sau în proiectare

Grădinița cu program prelungit de pe strada Dobrogeanu Gherea a fost modernizată integral, pe fonduri europene, de Primăria Suceava

Infrastructura educațională din municipiul Suceava continuă să se dezvolte și să fie îmbunătățită. Cea mai nouă realizare este finalizarea grădiniței cu program prelungit de pe strada Dobrogeanu Gherea, care a fost modernizată integral, pe fonduri europene, în exercitiul financiar 2014-2020.
„În perioada următoare va fi realizată recepția finală. Grădinița cuprinde 3 săli de grupă, sală multifuncțională, birou administrativ, bucătărie +zonă preparare hrană, cabinet medical, spălătorie+călcătorie, vestiare cu grup sanitar pentru personal, grupuri sanitare la parter și etaj, spațiu tehnic.
Toate aceste funcțiuni au fost obținute prin extinderea și modelarea clădirii existente. Felicitări constructorului pentru lucrările de bună calitate executate și respectarea termenelor contractuale”, a spus primarul Ion Lungu, care a verificat în teren de numeroase ori realizarea investiției în valoare de 4.102.728,29 lei.
Grădinița este dotată cu un loc de joacă pentru copii, cu spații verzi și alei de acces pietonale și carosabile.
„După finalizarea celor două grădinițe pe fonduri europene din Burdujeni sat si Zona centrală, ne concentrăm atenția pe finalizarea grădinițelor din Ițcani și de la Colegiul Mihai Eminescu și totodată pe depunerea de proiecte pe fonduri europene pentru alte două grădinițe cu program prelungit, din Obcini si de la Școala Generală nr 1. Doamne ajută!”, a adăugat edilul sucevean.
Preocuparea pentru asigurarea de condiții cât mai bune în școli și grădinițe este vizibilă, fiind an de an o prioritate, atât la alocarea bugetului local cât și în accesarea de proiecte cu finanțare externă.

Recomandări

Blocul cu locuințe de serviciu pentru profesori și medici din Siret va fi finalizat în mai puțin de două luni

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE PANACI, COMUNA PANACI, JUD. SUCEAVA

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a implementat proiecte de 34,5 milioane de euro din bani europeni și de la bugetul de stat

Ziua Internațională a Puzzle-ului, sărbătorită prin joc și colaborare, la Grădinița Așchiuță