Investiție majoră

Ion Lungu: “A fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru Sala Polivalentă Suceava, cu 5.000 de locuri”

Primarul Sucevei, Ion Lungu
Primarul Sucevei, Ion Lungu

Realizarea unei Săli Polivalente cu 5.000 de locuri, în municipiul Suceava, a intrat în linie dreaptă.
“Astăzi (n.r. – vineri)s-a semnat la CNI contractul pentru proiectare și execuție la Sala Polivalentă de 5000 de locuri de la Suceava, cu firma câștigătoare a licitației, MIS Grup Bistrița-Năsăud.
Termenul de execuție + proiectare este de 24 luni, din care 4 luni proiectare și 20 luni execuție.
Am stabilit cu conducerea firmei câștigătoare să avem prima întâlnire săptămâna viitoare la Suceava, să stabilim demararea contractului. Doamne ajută!”, a spus vineri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Sala Polivalentă este destinată în primul rând activităților sportive, dar poate fi utilizată și pentru organizarea altor activități, precum concerte sau alte evenimente culturale.
Contractul de achiziții publice pentru “Proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția de lucrări pentru obiectivul de investiții Sală Polivalentă 5000 de locuri, municipiul Suceava, județul Suceava” are o valoarea estimată de 128.930.487,29 lei (fără TVA).
Conform indicatorilor tehnico-economici aprobați, Sala Polivalentă, care va fi realizată în spatele zonei Metro, va avea o suprafață totală de peste 28.000 de mp și va beneficia de protecție antiseismică.
Construcția este o clădire S+P+2E cu o suprafață utilă de 25.000 mp, două terenuri de sport complet echipate, sala propriu-zisă și cea de antrenament, spațiu recuperare medicală, spații pentru activități culturale și expoziționale, 6 piste bowling, spații tehnice, grupuri sanitare și o parcare cu 715 locuri, din care 6 pentru autocare.

Recomandări

Primul bloc de la fosta fabrică de sticlă din Suceava schimbă total fostul peisaj printr-un ambițios proiect al Ucasy Homes

Contractul pentru implementarea sensurilor unice și fluidizarea traficului, semnat de Primăria Suceava cu o asociere de firme

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stadii avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Gardul amplasat pe drumul de acces din E85 către Sala Polivalentă din Suceava a fost retras de proprietarul terenului