Decizie

Ion Lungu a fost exclus din PNL

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a fost exclus, ieri, din Partidul Național Liberal. Decizia a fost luată în urma ședinței Biroului Permanent Local al PNL Suceava, organism care a decis, prin vot, încetarea calității de membru al PNL a lui Ion Lungu.
Potrivit președintelui Organizației Municipale Suceava a PNL, Angela Zarojanu, excluderea lui Ion Lungu din acest partid a fost determinată de anunțul acestuia privind intenția de a candida pentru un nou mandat de primar al Sucevei din partea PD-L.
„Excluderea domnului Ion Lungu din PNL a fost determinată de faptul că domnia sa a trădat doctrina liberală, prin anunțarea candidaturii la alegerile locale ce urmează din partea unui partid politic fără doctrină. Apreciem că gestul domniei sale a fost și rămâne unul incorect, un gest ce dovedește lipsă de verticalitate, de principii și de onestitate”, a declarat Angela Zarojanu.
Ea a adăugat că potrivit statutului PNL, aderarea sau susținerea politică a unui alt partid, sau a unei alte doctrine politice, din partea unui membru PNL, duce la excluderea lui din cadrul acestei formațiuni politice. În opinia președintelui PNL Suceava, declarațiile făcute public de Ion Lungu, începând din data de 3 februarie, când a declarat că vrea să candideze din partea PD-L, l-au situat pe acesta în afara partidului.
„Noi credem că adevărata sancțiune pentru Ion Lungu va fi administrată de către electoratul sucevean, prin vot, la data de 1 iunie 2008. Mai mult, noi, liberalii, am oferit o șansă unică foștilor colegi de a-și prezenta demisia de onoare, și asta pentru că la noi onoarea contează. Din păcate ei nu au înțeles acest lucru”, a mai spus Zarojanu.
Lungu: „Este o decizie normală și firească” În ceea ce-l privește pe Ion Lungu, acesta a declarat că decizia PNL Suceava este una firească și normală.
„Asta deoarece orice relație pe care am avut-o cu PNL s-a terminat din momentul în care mi-am anunțat candidatura din partea PD-L”, a spus Lungu.
El a adăugat că se felicită pentru decizia de a se alătura echipei PD-L, considerând că în momentul de față PNL se îndreaptă tot mai mult către o alianță cu PSD.
„Sunt bucuros de decizia pe care am luat-o, în condițiile în care este din ce în ce mai evident derapajul ideologic al PNL către PSD. Și pot să spun că nu am nici un fel de regrete”, a mai spus primarul Sucevei.

Recomandări

Străpungerile rutiere din curțile școlilor Nr. 3 și ”Ion Creangă”, retrase de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proprietarul terenului de la Palma unde a fost amenajată tiroliana, condamnat pentru că l-a șantajat pe chiriaș

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

Gheorghe Șoldan le-a transmis oamenilor de afaceri suceveni că CJ are investiții de aproape un miliard de euro, criticând în același timp deciziile luate cu întârziere de Guvern