14 străzi din municipiul Suceava, inclusiv bulevardul principal, de la un capăt la celălalt al orașului, vor intra în lucru de săptămâna aceasta, în cadrul unui amplu proiect ce beneficiază de co-finanțare din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.
Semnarea contractului între Primăria Suceava și consorțiul de firme Conbucovina, Florconstruct SRL, Cominco SA și Symmetrica SA, care vor pune în practică un proiect în valoare de 28,5 milioane de lei plus TVA, a avut loc ieri, când primarul Ion Lungu a stat de vorbă și cu constructorii, îndemnându-i să se apuce de lucru chiar de săptămâna aceasta.
“Am stabilit o ordine de priorități și să atacăm lucrările din mai multe locuri. O echipă va începe cu reabilitarea bulevardului principal din zona Galleria, dinspre Fălticeni. O altă echipă va lucra pe strada Mitropoliei, la lărgirea bulevardului de la două la trei benzi – două spre Suceava dinspre Ipotești și una din Suceava spre Ipotești. O altă echipă va lucra în Burdujeni – acolo vom începe cu străzile unde avem clarificată treaba cu apa și canalizarea – Căpitan Grigore Andrei, Victor Babeș și Plevnei. Nu în ultimul rând, o altă echipă va ataca lucrările de la parcul din fața Gării Ițcani și parcul din fața sediului de primărie din Burdujeni”, a explicat primarul Ion Lungu.
Proiectul semnat ieri, după mai bine de patru luni de întârzieri cauzate de contestarea licitațiilor de către una din firmele participante, își propune reabilitarea a 14 străzi, a unui pod și a unui pasaj, modernizarea a două parcuri și crearea a opt stații modulare de transport public în comun, pentru îmbunătățirea infrastructurii de transport atât din zonele periferice ale municipiului, cât și din zona centrală a acestuia.
“Sper ca în timpul rămas până la sosirea înghețului să putem face cât mai multe, să recuperăm cât se poate din cele patru luni pierdute din cauza sarabandei contestațiilor. Am convingerea că anul viitor vom reuși să ducem la capăt acest proiect important pentru Suceava, așteptat cu nerăbdare de către suceveni, atât de cei care circulă pe bulevardele principale, cât și de cei care nu au avut niciodată asfalt în zona unde locuiesc”, a adăugat șeful municipalității sucevene.
Pe lista străzilor care vor fi reabilitate sunt cele care alcătuiesc principala arteră de circulație a Sucevei – bulevardul 1 Decembrie 1918, bulevardul 1 Mai, strada Ștefan cel Mare, bulevardul Ana Ipătescu, strada Calea Unirii, strada Calea Burdujeni și strada Cuza Vodă.
Străzile propuse pentru reabilitare în cartierul Burdujeni sunt Căpitan Grigore Andrei, Plevnei și Doctor Victor Babeș, în vreme ce în cartierul Ițcani sunt vizate străzile Mitocelului, Aleea Dumbrăvii și Câmpului.
În același proiect, strada Mitropoliei este prinsă cu lucrări de extindere, de la două la trei benzi de circulație, precum și la lucrări de modernizare, urmând să fie înlocuite bordurile și să fie refăcute trotuarele.