Pensiunea „Steaua Nordului” din localitatea suceveană Sadova va găzdui în zilele de 6 și 7 aprilie prima ediție a Cupei Bucovina la skandenberg, această competiție reprezentând o ultimă repetiție înaintea Campionatelor Naționale, care se vor desfășura în perioada 20-22 aprilie. La întrecerea organizată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava, Asociația „Braț de Fier”, Asociația „Sportul pentru Toți” în colaborare cu Primăriile din Pojorâta și Câmpulung, sunt așteptați să participe peste 200 de sportivi din toată țară, capul de afiș al galei reprezentându-l fără îndoială multiplul campion mondial Ion Oncescu. În afara lui „Iron” Oncescu și alte nume grele ale skandenbergului din România vor mai onora competiția de la Sadova, este vorba de Radu Valahu, Dănuț Borbil, Ioan Pușcașu, Olimpiu Făt, care-și vor măsura forțele cu sucevenii Andrei Chiprianov, Adrian Cătălin Pâslariu, Dorin Tofănescu, Radu Cârdei, Lucian Bozu, Adrian Laurus. Competiția de la Sadova se va desfășura pe mai multe categorii de greutate atât la juniori, cât și la seniori, existând de asemenea și un concurs open.
În cadrul manifestărilor care vor avea loc cu prilejul Cupei Bucovinei la skandenberg, multiplul campion mondial Ion Oncescu se va deplasa la Liceul Militar din Câmpulung Moldovenesc și la Școala Generală din comuna Pojorâta pentru a încerca să popularizeze în rândul tinerilor suceveni acest sport care începe să câștige din ce în ce mai mult teren și în țara noastră.