Omagiere

“Ion Irimescu – 105”

Ion Irimescu - 105 (afiș)
Ion Irimescu - 105 (afiș)

Maestrul Ion Irimescu, artistul care a înfruntat veacul și mileniul în care s-a născut retrăgându-se în lumea de dincolo la vârsta de 102 ani cu seninătatea și mulțumirea că și-a împlinit destinul de creator, apreciat ca fiind cel mai important sculptor al ultimei jumătăți a secolului trecut, va fi omagiat mâine, când se împlinesc 105 ani de la nașterea sa, atât la Fălticeni cât și la Suceava.
Slujbă de pomenire și simpozion
Manifestările, organizate la Fălticeni cu genericul “In memoriam Ion Irimescu, 105 ani de la naștere (1903-2008)”, care vor începe la ora 10:00 cu o slujbă de pomenire la Biserica din Oprișeni, vor fi urmate de un simpozion intitulat “Irimescu – un clasic modern”, la care au fost invitați să participe IPS Pimen Suceveanul, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pictorul Dan Hatmanu și criticii de artă Gheorghe Macarie și Valentin Ciucă, precum și scriitorul Grigore Ilisei și prof. Gheorghe Dăscălescu, directorul Muzeului de Artă “Ion Irimescu” din orașul de pe Șomuz.
Va fi lansat cu acest prilej volumul “Cazabanii de la Fălticeni” semnat de Eugen Dimitriu și va fi vernisată totodată o expoziție retrospectivă Ioana Nistor.
O întâlnire interactivă cu publicul
În municipiul Suceava, manifestările închinate maestrului vor debuta cu expoziția participanților la prima ediție a Concursului național de artă plastică „Ion Irimescu” (concurs la care au participat elevi de la 16 școli populare de artă din țară), expoziție care va fi vernisată, la ora 11:00, în Galeria de Artă „Ion Irimescu” a Filialei UAP Suceava.
La ora 13:00, în Sala de Arte „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, se va desfășura un moment evocator cu genericul „Ion Irimescu – 105”, al cărui inițiator și moderator este scriitoarea Angela Furtună, la care invitați la o întâlnire interactivă cu publicul sunt sculptorul și pictorul Mircea Dăneasa, universitarul Vasile M. Demciuc, artista plastică Lucia Pușcașu, jurnaliștii Tiberiu Avram, redactorul șef al „Monitorului de Suceava”, și subsemnatul.
Va fi prezentat cu acest prilej un produs multimedia al bibliotecii sucevene intitulat „Actualitatea lui Ion Irimescu”.

Recomandări

Expoziția colectivă de fotografie „Între clipă și tăcere – The Best of 2025”, la Galeria de artă „Zamca”

Colinde, urături și jocuri tradiționale de iarnă au răsunat în centrul Sucevei, în cadrul programului „Crăciun în Bucovina”

Crăciunul francofon – cultură, emoție și educație – Proiect educațional desfășurat la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Expoziția Filialei Uniunii Artiștilor Plastici din Suceava a fost vernisată la Centrul Muzeal „Palatul Dornelor”