Ion Iliescu la 79 de ani – Trandafiri de la Băsescu și un volum de Krugman de la Geoană



Fostul președinte Ion Iliescu, și-a aniversat, ieri, la biroul din strada Atena, împlinirea a 79 de ani, el fiind felicitat de liderii politici, senatori și deputați PSD, prieteni și colaboratori care i-au dăruit cărți, albume, mărțișoare, torturi și coșuri cu flori. Printre cei care, ca și în alte dăți, i-au dăruit cărți lui Ion Iliescu, s-au numărat președintele PSD, Mircea Geoană, președintele Consiliului Național, Adrian Năstase și președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu.
„The Conscience of a Liberal” – scrisă de Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie, unul dintre consilierii președintelui american Barack Obama – este cartea oferită de liderul PSD, Mircea Geoană, președintelui de onoare al partidului.
Geoană i-a spus lui Iliescu că îi dorește multă putere de muncă și s-a arătat convins că fostul șef de stat nu are vârsta de 79 de ani, ci este mult mai tânăr.
„Nu are 79 de ani. Asta numai presa spune, dar este o intoxicare. Biologic are 63 sau 64”, a spus Geoană, care i-a urat lui Iliescu să fie la fel de puternic și să rămână un stâlp al stângii românești.
„Ion Iliescu reprezintă un ctitor de partide și un stâlp al stângii și va influența mult timp prin idei. Nu are nevoie de poziție ca să influențeze stânga românească. Sper să avem dârzenia să ne luptăm cel puțin cum a făcut Ion Iliescu, și să vedem un social-democrat la Cotroceni. Ăsta e planul de bătaie pe anul acesta”, a spus Geoană.
Cărți de la Năstase și Văcăroiu
Cartea dăruită de Adrian Năstase a fost „Les Mots de Francois Mitterand”. „Cartea are un capitol despre înțelepciune și poate ar trebui să o dăm și tinerilor care poposesc pe aici” i-a spus Năstase lui Iliescu.
Năstase a comentat și incidentul de dimineață, când un grup de tineri au protestat în fața biroului lui Iliescu.
„Dacă aveți nevoie de o gardă de corp…am văzut la televizor. Sunt unii băieți care se plimbă pe aici și sunt foarte mulți care, la un moment dat, vor trebui să spună mai clar că este nevoie de puțin respect în țara asta. Sunt unii care nu au apucat să facă nimic în viață și îi critică pe alții”, a opinat Năstase.
Nicolae Văcăroiu i-a dăruit lui Ion Iliescu o carte despre Curtea de Conturi. După ce i-a făcut urările cuvenite, Văcăroiu a aflat de la președintele de onoare al PSD că acesta este implicat într-un nou proiect, intitulat „Clubul de la București”, care „nu este o chestiune de partid, ci de societate civilă”, și care s-a conturat deja ca o echipă, fiind înscriși deja circa 50 de membri fondatori.
Și primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost prezent, ieri, la aniversarea lui Ion Iliescu. El a intrat, după cum a spus jurnaliștilor, pe la „rândul mai scurt” și i-a dăruit fostului șef de stat „ceva special”, nedorind să divulge despre ce este vorba.
Și Oprescu s-a pronunțat în ceea ce privește tinerii care au protestat în fața biroului lui Iliescu. „Copiii ăștia, săracii, erau cu părinții la serviciu (la Revoluție, n.r.)”, a spus Oprescu.
Incidentul a fost discutat, totodată, de Iliescu cu unul dintre revoluționarii veniți să îl felicite. În timp ce acesta își exprima regretul pentru cele petrecute în fața biroului, Iliescu i-a spus că manifestanții nu sunt altceva decât niște „pușlamale de 20 de ani”, provenite din rândurile galeriilor de fotbal.
Trandafiri galbeni de la Băsescu
Iliescu a avut parte, de ziua sa, și de un cadou special oferit de la președintele Traian Băsescu. Prin intermediul unui emisar, Băsescu i-a trimis lui Iliescu un coș cu trandafiri galbeni, și o felicitare pe care scria, cu litere aurite, „La Mulți Ani!”.
Ca și în alte dăți, câteva sute de persoane – lideri politici, senatori și deputați PSD, prieteni, apropiați, foști colegi, colaboratori vechi și actuali, simpatizanți – s-au așezat la rând cu răbdare, pentru a-i adresa, personal, felicitările lor lui Ion Iliescu.
Aceștia i-au dăruit buchete și coșuri cu flori, de regulă trandafiri roșii, cărți, albume de artă, dar și albume de construcții hidrotehnice, mărțișoare, chiar și sticle cu băutură fină.
Nu au lipsit nici dedicațiile muzicale, mai mulți dintre cei care au venit să îl felicite cântând, în coruri, „La Mulți Ani!”, atât în biroul unde i-a primit fostul șef de stat, cât și afară, în stradă, în fața jurnaliștilor.
Iliescu a mai primit, din partea președintelui Camerei de Comerț româno-chineze, un ceainic, unicat, handmade, iar din partea PSD Sector 3 un bonsai. De pe masa de cadouri nu a lipsit, nici de data aceasta, celebrul tort cu căpșuni și marțipan, care are, în centru, fotografia fostului șef de stat.
Printre cei veniți, ieri, la sediul din strada Atena pentru a-l felicita personal pe Ion Iliescu s-au numărat: Șerban Nicoale, Ecaterina Andronescu, Marian Săniuță, Răzvan Theodorescu, Nicu Bănicioiu, Emilian Cutean, Gelu Voican Voiculescu, Cico Dumitrescu, Ion Toma, Șerban Mihăilescu, Ion Vasile, Gabriel Naghi, Valer Dorneanu.
Ion Iliescu și-a petrecut seara de ieri alături de soție. Nina Iliescu va împlini și ea, astăzi, aceeași vârstă: 79 de ani.