Ion Iliescu, instituția unde rămâne aprinsă lampa de veghe

Venerabilul Iliescu nu mai vrea în noul Parlament pentru că, oricât de mult ar respira prin jocurile puterii, vine o vreme când luminile prim-planului te îndeamnă spre melancolia liber aleasă a retragerii.
Ion Iliescu nu mai crede că merită osteneala zilnică a drumului spre strada Izvor 2-4, de vreme ce din toamnă, poate pentru prima dată în viața sa de după ’89, ar putea să experimenteze un sentiment care îi este oarecum străin: stinghereala. Însingurarea într-o faună pestriță care va popula Casa Poporului grație votului uninominal. Poate că și personajele acestei faune îi vor arăta, ca mulți alții care au trecut pe acolo înaintea lor, deferență și ascultare, îl vor lua în considerare, dar îl vor ține la distanță.
În ultimii optsprezece ani, despre Ion Iliescu s-a gândit doar în alb și negru. Rar cu indiferență. A fost fie salvatorul, fie întruchiparea răului. A avut tot ce își poate dori o persoană publică. Și chiar după acest fel de retragere va rămâne un termen de comparație. Are locul lui în cărți.
Probabil că, după ce și-a spus părerea publică despre „politicianul respectat și iubit”, Mircea Geoană se va repezi la Cocoșatu’, unde între niște mititei și-o bere va medita dacă totuși niscaiva rugi către „ăl bătrân” să mai încerce o tură în Parlament îi vor aduce ceva aplauze. Sau dacă, nu cumva, cel care i-a populat coșmarurile în ultimii ani, a făcut doar o repliere de refrișare, ca să îl bântuie mai cu aplomb prin birourile din K10. În orice caz, Mircea Geoană probabil nu se veselește, întrucât anii de ghionturi și smotoceli îndurate ca să-și păstreze scaunul l-au făcut ceva mai filosof.
Ion Iliescu nu e de papuci încălziți pe sobă, dulceață pe farfurioară de cristal sau linie moartă aurită către depoul de „foști”.
Reacțiile la anunțul său semioficial de retragere au fost reținute, dar nu vizibil ostile, excepție inelegantă făcând doar vorbele cu iz de cianură ale lui Valeriu Stoica. E adevărat că nu au abundat nici regretele.
Despre planurile sale, fostul președinte a vorbit pe ici-pe colo. Normal că vrea să rămână o destinație căutată și o persoană implicată activ, nu decorativ. „Lăsați oamenii să vină la mine”, e dorința liber-cugetătorului Iliescu, justificată de faptul că, oricât s-ar înverșuna unii și alții, el este o instituție și că voturile „săracilor și cinstiților” contează.
Doar că, timpurile s-au mai schimbat. Și către instituția Iliescu nu se va veni în virtutea inerției. Fidelii săi nu mai sunt oameni de prima linie. Marele „fost” lasă uneori impresia că este încremenit în proiect. La ultimul Consiliu Național festiv, punerea la punct a „nepoților” turmentați în avans de ambrozia puterii nu prea i-a ieșit. A părut mai mult o ranchiună de Gică-contra, neluat în seamă cât i-ar fi plăcut, deși unii s-au grăbit să interpreteze chelfăneala ca un necesar moment de luciditate într-o adunare care o luase pe arătura euforică.
Ion Iliescu ar trebui să se reinventeze un pic. Altfel, va rămâne să trăiască printre amintirile raiului social-democrat de fel suedez, de unde i-a alungat pe bogați și aroganți.
Vrea? Poate?
(Indira CRASNEA)