Ion Iliescu – omul care a pus în valoare frumusețea portului sovietic în varianta sa cominternistă – prinde acuși, în primele zile de martie, al 79-lea trandafir în buchetul vieții, devenind din ce în ce mai mult un Gică Petrescu al politicii românești. Îmi place până la admirație latura sa matusalemică: nu numai că pare mai tânăr comportamental, cu un secol și ceva, ca mulți dintre noi, dar nici un sentiment de culpabilitate nu pare să-i ciupească faianța cu care și-a placat pacea interioară, din pricina însoțirilor – mai mult sau mai puțin dubioase – de care s-a bucurat. Fiindcă a avut de-a face, la viața lui bogată în experiențe, și cu dictatorul Ceaușescu, și cu iluminatul socialist Gorbaciov, și cu saxofonistul Clinton, și cu bolșevicul Bârlădeanu, și cu țărănistul Coposu, și cu pacostea femeilor Petre Roman, și cu minerul Miron Cozma; cu toții lideri, fiecare pe craca sa de activitate. Dar a ajuns la suprema înțelepciune de a-l durea la trișcă de toți și de toate.
Dacă vreodată Ion Iliescu se va întâmpla să-și ia și el bilet pentru lumea ulterioară – lucru în care eu nu cred sută la sută, și-n care el nu crede nici unu la sută – va fi perfect inutil să i se ridice un monument, cum se obișnuiește în cazul personalităților atât de bengoase. Ar fi un pleonasm. Ce rost are să-i înalți monument, când el a reușit performanța de a fi un monument, încă din timpul vieții?
Eu cred că echipa de zidiri monumente trebuie doar să-l prindă pe Iliescu în clipele când ațipește, în mod firesc, pe la vreo întâlnire publică mai extenuantă, să-i strige „Păsărica!” și să-l toarne pe loc în bronz, în ciuda protestelor sale, izvorâte probabil dintr-o modestie exagerată.
Când mai trage câte-un mărunt aghios prin ședințele alea plictisitoare și inutile, am certitudinea că Iliescu visează – zâmbind pe-o diagonală de 16 centimetri – un catren mititel, cuprinzând câteva din cuvintele cheie, care i-au marcat existența post-revoluționară:
„Pentru consens luptăm cu-ntreaga oaste,
Cu trandafirul spânzurat în piept;
Când veacul greu ne bagă sula-n coaste,
Avem în frunte-un despot înțelept.”
