Ion Cozmei, din nou “ Pacient la vama destinului”

Sala mică a Casei de Cultură din municipiul Suceava a găzduit vineri după-amiază un eveniment editorial prin care poetul Ion Cozmei se înscrie în rândul semnatarilor antologiilor de autor.
Așa cum subliniază în textul introductiv al volumului criticul literar Ioan Holban, antologia de autor, cerută adeseori de poeții înșiși, “din dorința (și nevoia) unor revizuiri, din necesitatea unui studiu de etapă sau pentru a vedea cu cât s-au înmulțit talanții”, „la gândul unui nou început sau pur și simplu cu scopul de a aranja puțin conținutul valizei cu tristeți”, dar și de “piața cărții de poezie” (“atâta câtă este”), are în cazul în speță rostul reunirii selective, între două coperți, a poeziilor din cărțile precedente, pentru “reîntregirea chipului adevărat” al poetului.
Volumul, cu titlul reciclat “Pacient la vama destinului”, a cărui copertă este realizată de artistul plastic humorean Radu Bercea, apărut cu sprijinul Fundației Culturale a Bucovinei, ușurează, așa cum spune într-un “Cuvânt înainte” președintele prestigioasei fundații, Dumitru Cucu, “sacul de campanie” al autorului, care ar fi trebuit altfel să conțină volumele precedente: “Subiect pentru o nuvelă” (1985), “Calendar la cumpăna satului” (1995), “Pacient la vama destinului” (1995), “Tâlcuitorul de semne” (1996) și “Semințele disperării” (2005).
Un document al vocației poetice
O carte prin care Ion Cozmei s-a străduit “să ofere iubitorului de vers imaginea Poetului din sine”, “a acelui poet plin de viață (chiar dacă încercat de boală)”, care este “deplin trăitor al clipei și știutor în a-și consuma cu folos energiile vitale”, o antologie care “poate oferi priveliștea retrospectivei, a evoluției ideatice și scriitoricești, a drumului către maturitatea vârstei și a concepției poetice”, o carte care “definește clar, categoric, dimensiunea poetică” a autorului.
Un volum pe care Ion Beldeanu, președintele Societății Scriitorilor Bucovinei, l-a apreciat ca fiind “notabil și important”, “un reper în existența literară” a autorului, “un document al vocației poetice” a lui Ion Cozmei, așa cum a reliefat tânăra scriitoare Niadi Cernica, o carte în care, după cum a subliniat și confratele Mircea Tinescu, “vârstele poetice se succed”.
Pacient și penitent
Așa cum scria în postfața inițialului volum cu titlul “Pacient la vama destinului” (1995) scriitorul Vasile Andru, “Ion Cozmei scrie o poezie cu interogații și elanuri mentale de ucenic al Cunoașterii. O poezie a ordinii personale și a presimțirii conexiunilor pe care le are omul cu lumea neștiută, misterioasă, celestă”.
“Poezia lui Ion Cozmei – sublinia el atunci, lucru, spunem noi, care a rămas valabil și acum – se desfășoară între starea de pacient și cea de penitent. A fi pacient înseamnă a primi o alarmă dinspre răul ființei: suferința de om. Iar penitență înseamnă alegerea unui Drum, adică a unui mod eficient de vindecare. Din pacient, poetul devine penitent la vămile sorții. Și astfel, pasul va fi făcut”.
De data aceasta Ion Cozmei, din nou „Pacient la vama destinului”, rememorează „alarmele” anterioare. Vămile sorții nu pot fi ocolite, dar „vizele” penitenței fac „trecerea” mai senină.