Astăzi

Ion Caramitru în „Dialog” cu Johnny Răducanu, la Suceava



Ion Caramitru în „Dialog” cu Johnny Răducanu, la Suceava
Ion Caramitru în „Dialog” cu Johnny Răducanu, la Suceava

– Un spectacol inedit, „într-o formulă care nu se practică în România”
Sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava va găzdui astăzi, la ora 19:00, un spectacol extraordinar: Ion Caramitru în „Dialog” cu Johnny Răducanu. Conceptul general al spectacolului este semnat de actorul Ion Caramitru, directorul Teatrului Național „I. L. Caragiale” București. Contactat telefonic, Ion Caramitru ne-a spus ieri că acest spectacol este unul special, „în care își dau mâna doi artiști care sunt din generații diferite, dar din aceeași familie spirituală, iar partea de improvizație ocupă un loc foarte important în spectacol. Este un proiect muzical, se cântă… În afară de momentele solo interpretate la pian de Johnny Răducanu, sunt cântece pe versuri de Nichita Stănescu pe care le interpretez eu, acompaniat de maestrul Răducanu, îmbinate cu texte care sunt mereu împrospătate. Sunt vreo opt melodii importante pe care le interpretez”. Actorul ne-a mai spus că în spectacolul din această seară își vor găsi un loc aparte versuri semnate de Tudor Arghezi, Dan Verona, Miron Radu Paraschivescu, Lucian Avramescu, Ana Blandiana, Petre Stoica. „Acum vreo 20 de ani, Johnny Răducanu a mai făcut împreună cu mine un spectacol la Teatrul „Bulandra”, spectacol care a intrat în repertoriul teatrului, după care viața ne-a despărțit de pe scenă, și ne-am recombinat anul trecut în luna mai, la un festival desfășurat la Sibiu. După spectacolul de la Sibiu, am fost prin multe orașe din țară: Timișoara, Cluj, Brăila, Galați, București – la Teatrul Național . Spectacolul a fost prezentat la Londra, la Chișinău, și avem invitații de la Roma, Paris și din Germania, unde vom susține spectacole la Centrele Culturale Românești”, ne-a mai povestit artistul.
De fiecare dată, a completat Caramitru, „întâlnirea cu publicul a fost senzațională, fără falsă modestie. Este un spectacol de înaltă performanță, și lumea simte nevoia unei astfel de performanțe. Spectatorul simte surpriza descoperirii unor lucruri despre care nici măcar nu știa că există. Este vorba de texte, dar și de maniera în care sunt spuse, interpretate… Este un spectacol inedit, o formulă care nu se practică în România”. Biletele se găsesc la secretariatul Casei de Cultură Suceava, telefon 523 718. În funcție de așezarea în sală, un bilet costă 25 sau 30 lei. Elevii, studenții, pensionarii beneficiază de reduceri la bilete, putând intra la spectacol câte două persoane pe un bilet.
„Mi-e dor de suceveni”
Actorul Ion Caramitru și-a exprimat ieri dorința de a reîntâlni la Suceava, „unul dintre orașele cele mai dragi”, foarte mulți spectatori, „oameni care prețuiesc actul cultural, cultura în general, spiritualitatea acestui popor”. „Mi-e dor de suceveni, pentru că nu am fost de mult cu un spectacol la Suceava. Am participat la , dar o frumoasă întâlnire am avut anul trecut cu elevii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” (Zilele Liceului), cu care m-am întreținut, și care m-au surprins deosebit de frumos prin nivelul lor cultural și interesul față de limba română și de cultura ei”. Actorul a venit anul trecut la colegiul sucevean pentru a lansa CD-ul în care acesta recită cele mai reprezentative poeme din opera eminesciană, o lucrare pe care Caramitru o numește „de ascultare”, a cărei coloană sonoră a fost realizată de compozitorul Iosif Herțea.



Recomandări

Proiectul „10 pentru folclor”, la ceas aniversar. Zece ani de activități educative și spectacole remarcabile

Proiectul „10 pentru folclor”, la ceas aniversar. Zece ani de activități educative și spectacole remarcabile
Proiectul „10 pentru folclor”, la ceas aniversar. Zece ani de activități educative și spectacole remarcabile