Iohannis trimite Senatului spre reexaminare Legea dialogului social

Președintele Klaus Iohannis a trimis, marți, spre reexaminare Legea dialogului social, apreciind că angajatorul nu poate reține și vira cotizația de sindicat pe statele lunare de plată, la cererea organizațiilor sindicale, deoarece salariul, potrivit Codului Muncii, se plătește direct titularului, informează Mediafax.Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, Legea pentru modificarea și completarea Legii dialogului social nr. 62/2011, în forma transmisă spre promulgare, introduce noi reglementări referitoare la: posibilitatea angajatorilor de a reține și de a vira cotizația de sindicat pe statele lunare de plată la cererea organizațiilor sindicale și cu acordul membrilor acesteia, competența Consiliului Național Tripartit de a stabili sectoarele de activitate, care urmează a fi aprobate prin hotărâre a Guvernului, introducerea organizațiilor patronale ca părți ale contractului colectiv de muncă, stabilirea modalităților concrete de negociere colectivă a contractelor ce se vor încheia la nivelul autorităților sau instituțiilor publice care au în subordine sau în coordonare alte persoane juridice care angajează forță de muncă sau care se află în coordonarea sau subordonarea autorității publice centrale.

Recomandări

Elevi și profesori ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” și partenerii lor din Turcia, Grecia și Croația au învățat să mănânce dulciuri și să vorbească dulce

Dialog cu specialiști din mai multe domenii pentru viitorul verde, organizat de Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava

APMR și ASFOR își unesc forțele într-un parteneriat strategic pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului

Parteneriat strategic între APME și ASFOR pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului
Parteneriat strategic între APME și ASFOR pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului