Candidatul ACL la Președinție, Klaus Iohannis, a declarat că punctele cuprinse în scrisoarea pe care i-a adresat-o Monica Macovei în schimbul susținerii sale pentru turul doi se regăsesc în programul său prezidențial și că nu are nicio problemă să treacă acest lucru într-un document scris, informează Mediafax.Întrebat, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă, cum răspunde scrisorii transmise de Monica Macovei, Klaus Iohannis a spus că punctele din documentul acesteia sunt aceleași lucruri pe care și le dorește și el „pentru România, pentru o societate dreaptă”, transmite corespondentul MEDIAFAX.”Am luat act, cu bucurie, de afirmațiile Monicăi Macovei, care spune că dorește să mă sprijine în situația în care îmi asum o serie de puncte. Foarte bine, sunt bucuros să reafirm că toate aceste lucruri se regăsesc în programul meu prezidențial și unele au fost reafirmate chiar azi, independența justiției, statul de drept, faptul că nu voi grația corupți, că doresc împiedicarea adoptării legii amnistierii și grațierii. Cred că am dat un răspuns rezonabil Monicăi Macovei și nu am niciun fel de problemă, pot să reconfirm cu mare plăcere aceste lucruri și într-un document scris. Deci da, sunt aceleași lucruri pe care mi le doresc și eu pentru România, pentru o societate dreaptă”, a spus Iohannis.





