Iohannis: România a fost lipsită de surprize de ordin strategic. E în bună măsură meritul SRI



Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, după participarea la bilanțul SRI, că România a fost lipsită de surprize de ordin strategic, iar acesta este în bună măsură meritul Serviciului Român de Informații, care a contribuit, totodată, la lupta împotriva corupției, informează Mediafax.”România a fost lipsită de surprize de ordin strategic, iar aceasta este în bună măsură meritul SRI. În pofida unor evoluții regionale și internaționale îngrijorătoare pentru România, (SRI) a rămas în anul 2014 un reper de stabilitate al construcției euroatlantice”, a declarat, marți, președintele Klaus Iohannis, după ce a participat la bilanțul pe anul trecut al SRI.Șeful statului a subliniat „recunoașterea clară a valorii Serviciului în comunitatea euro-atlantică”, precizând că se bucură să constate că SRI e „considerat un partener serios și eficient”.”Sunt domenii importante, precum antiterorismul, contraspionajul, combaterea criminalității organizate, în care rolul SRI este puternic apreciat de partenerii strategici”, a spus Iohannis.



Recomandări

Colegiul „Petru Rareș” a fost decorat de președintele Iohannis cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Ofițer

Liberalul Bogdan Gheorghiu le aduce aminte social-democraților că PSD a venit la masa guvernamentală cu acceptul președintelui Klaus Iohannis

Liberalul Bogdan Gheorghiu le aduce aminte social-democraților că PSD a venit la masa guvernamentală cu acceptul președintelui Klaus Iohannis

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României
Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României