Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, la bilanțul DNA, că ”o analiză serioasă ar putea conduce la sporirea resurselor pentru DNA, fie că vorbim de spații de lucru, resurse umane sau buget”, pentru că ar fi o investiție în ”viitorul națiunii noastre”, informează Mediafax. Referindu-se la situația materială a Direcției Naționale Anticorupție, președintel Klaus Iohannis a arătat în discursul său că ”o analiză serioasă ar putea conduce la sporirea resurselor pentru DNA, fie că vorbim de spații de lucru, resurse umane sau buget”.”Cu toții am avea de câștigat din această investiție publică, pentru că ar fi o investiție în viitorul națiunii noastre”, a spus președintele, precizând că ”pe termen mediu și chiar lung, măsura eficienței activității DNA ar trebui să fie dată nu numai de numărul de condamnări, ci și de reducerea efectivă a actelor de corupție”.




