Iohannis: În România nu există stat paralel. Este o invenție a pesediștilor

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că nu există stat paralel, el fiind o invenție prin care PSD vrea să-și valideze demersuri „discutabile”. Precizarea șefului statului vine în contextul în care Liviu Dragnea a susținut că statul paralel a fost parțial finanțat de partenerii străini.
Întrebat dacă este îngrijorat de declarația liderului PSD, Liviu Dragnea, care a spus că statul paralel din România a fost finanțat și de partenerii noștri externi, și dacă această afirmație are vreun efect asupra parteneriatelor strategice ale României, președintele Klaus Iohannis a răspuns: „Declarația este foarte proastă și contraproductivă. Eu m-am mai referit la aceste chestiuni. În România nu există niciun stat paralel. Este o invenție a Pesediștilor prin care vor să-și motiveze demersurile anti-justiție și anti-servicii. Atât de simplu este! În România există un singur stat și pe acest stat îl reprezint eu. Deci povestea cu statul paralel este o invenție, nu știu dacă a pesediștilor sau a consultanților pesediștilor, dar pot să-i asigur pe români că în România nu există niciun stat paralel, și restul sunt povești, povești prin care PSD încearcă să-și valideze anumite demersuri destul de discutabile”.
Liderul PSD Liviu Dragnea a spus, duminică seară la Antena 3, că statul paralel ar fi fost finanțat și de partenerii strategici ai României, Uniunea Europeană și NATO și că prin mitingul de sâmbătă organizat de partid în Piața Victoriei s-a încercat transmiterea unui mesaj și către oamenii de afaceri.
„Am vrut să arătăm și partenerilor noștri străini, pentru că după Revoluție, toți partenerii noștri, NATO, UE, ne-au spus și ne-au promis că o să ne învețe democrația, pentru că noi nu o știam. (…) Venind din comunism, noi trebuia să învățăm democrația de la dumnealor. Eu zic ar trebui să își asume toți partenerii străini această responsabilitate: că au încurajat, ba chiar parțial au și finanțat acest stat paralel și acest sistem odios. Chiar l-au susținut public, în mai multe rânduri și ar trebui să-și asume asta, pentru că nu asta e democrația la ei acasă. La ei acasă nu-s protocoale secrete, la ei acasă nu se face justiție la televizor, nu se fac arestări pentru spectacol”, a declarat Liviu Dragnea duminică seară la Antena 3.

Recomandări

O nouă etapă a unui proiect educațional AIAS dedicat incluziunii copiilor cu tulburări din spectrul autist, realizată cu sprijinul EGGER

Asociația „Gustă din Bucovina” a reprezentat cu succes România la Expoziția Internațională de Agricultură de la Doha, în Qatar

Senatorul Ioan Stan a criticat măsurile „rușinoase” luate de actualul Guvern și susține pachetul de măsuri de solidaritate propus de PSD

Împreună pentru o școală sigură: Săptămâna nonviolenței în mediul școlar – Campania R.E.S.P.E.C.T., ediția a XIII-a – Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni