Liderul PNL Klaus Iohannis a declarat, marți, întrebat despre incidentul de la sediul ACL, că „această campanie electorală a devenit abominabilă”, menționând totodată că simbolul găinii sau cocoșului cu capul tăiat a fost folosit de naziști în anii ’40 și reprezintă o amenințare directă cu moartea, informează Mediafax.”N-am crezut că discut în această campanie despre găini, dar iată că am ajuns și aici. Pot să vă spun că această campanie electorală a devenit abominabilă. Domnule Ponta, ați reușit un record. Este cu distanță cea mai mizerabilă campanie din ’90 încoace. Iar legat de acest simbol, probabil nu știți, este un simbol foarte vechi. Este o amenințare directă cu moartea. Ultima dată când cineva a folosit astfel de simboluri a fost în anii ’40 și acest simbol a fost folosit de naziști. Dacă arunci cuiva o găină cu capul tăiat sau un cocoș cu capul tăiat peste gard sau în casă, este o amenințare directă cu moartea și naziștii au avut grijă să și execute pe respectivul. De aceea îmi permit să spun, dragii mei, nu am crezut că vom ajunge vreodată în România la acest nivel de campanie electorală. Să folosească unii în campanie simboluri și amenințări cu moartea, folosite ultima dată de naziști, nu am crezut. Domnule Ponta, poate acum, în ultimul moment, vă dați seama că este greșit să aruncați România în aer doar ca să ajungeți dumneavoastră președintele României”, a spus Iohannis, într-o conferință de presă susținută la sediul ACL, alături de președintele PPE, Joseph Daul.