Președintele Klaus Iohannis le-a transmis, joi, la Varșovia, românilor din Polonia, că în țară a început procesul de schimbare a modului în care arată politica și de reformare a instituțiilor, iar despre Schengen, că dorește ca în primul său an de mandat să facem un pas în această direcție, informează Mediafax. Șeful statului le-a transmis românilor din Polonia veniți la sediul Ambasadei României în Republica Polonă că este o bucurie să fie alături de ei, după ce a avut ocazia, recent, să stea de vorbă cu reprezentanți ai comunității de români din Franța și din Germania.Șeful statului a fost aplaudat îndelung de românii veniți la Ambasada României la Varșovia, care au dorit să facă fotografii cu acesta dar și să îi transmită doleanțele și așteptărilor lor de la autoritățile române. Reprezentanții diasporei i-au spus șefului statului că, deși se află în altă țară și își construiesc un viitor aici, își doresc să revină în România.





