Votul din Senat în cazul fostului vicepremier Gabriel Oprea prin care a fost respinsă cererea DNA de începere a urmăririi penale arată că este necesară o reînnoire a clasei politice și o reformă parlamentară, a declarat joi președintele Klaus Iohannis, scrie Mediafax.”Eu cred că acest vot care în sine din păcate nu este singular, am mai avut astfel de situații, arată foarte, foarte clar că este nevoie de o reînnoire, de o curățire a clasei politice și că este nevoie de o reformă parlamentară. După părerea mea, până ce nu reușim să avem oameni curați, dedicați în Parlament, nu vom putea să mișcăm lucrurile. Nu vreau să se înțeleagă greșit, nu am absolut nimic de împărțit cu nimeni, tuturor le doresc numai bine, fericire, sănătate și viață lungă, dar în politică cine are o problemă trebuie să înțeleagă că nu poate să meargă mai departe până când nu se clarifică această chestiune”, a afirmat Iohannis.





