Președintele ales, Klaus Iohannis, va depune jurământul duminică, ședința solemnă a Senatului și Camerei Deputaților dedicată acestui ceremonial urmând să înceapă la ora 12.00, informează Mediafax. Deschiderea ședinței va fi marcată de intonarea imnului național al României, potrivit unui comunicat al Camerei Deputaților, remis, vineri, MEDIAFAX, referitor la principalele momente ale evenimentului.Potrivit sursei citate, după intonarea imnului, președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, va prezenta Hotărârea privind validarea alegerii președintelui României, în conformitate cu prevederile Legii privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale Regulamentului ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului.În continuare, Klaus Iohannis va depune jurământul, conform prevederilor stipulate de Constituția României, urmând să semneze textul acestui document și să îl înmâneze președintelui de ședință.