Iohannis, de Ziua Mondială a luptei împotriva cancerului: Prevenirea bolilor costă statul mai puțin

Președintele Klaus Iohannis a scris, miercuri, pe Facebook, cu ocazia Zilei Mondiale a luptei împotriva cancerului, că multe forme de cancer pot fi vindecate dacă sunt depistate la timp și că, pe termen lung, prevenirea bolilor costă statul mai puțin decât tratamente făcute târziu, informează Mediafax. Președintele a mai scris că ”mulți dintre semenii noștri sunt afectați de extinderea numărului de boli incurabile” și a adăugat că ”subfinanțarea, organizarea defectuoasă a sistemului sanitar sau chiar nepăsarea adâncesc această stare de fapt”.”Astăzi, de Ziua Mondială a luptei împotriva cancerului, să nu uităm că multe forme de cancer pot fi vindecate dacă sunt depistate la timp și că, pe termen lung, prevenirea bolilor costă statul mai puțin decât tratamente făcute târziu și cu șanse reduse de vindecare a pacientului”, a scris Klaus Iohannis.El a mai arătat că dreptul la sănătate și la viață al semenilor noștri trebuie respectat în orice situație. ”Orice socoteli am face, nu trebuie să uităm că, în spatele calculelor, se află viețile semenilor noștri și dreptul lor la sănătate și la viață, care trebuie respectat în orice situație”, se menționează în postarea de pe Facebook a președintelui Iohannis.

Recomandări

Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, iluminat în portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va fi iluminat miercuri seară în culoarea portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au lansat cea mai mare campanie umanitară din țară: 2,3 milioane de dolari pentru o tânără din Fălticeni bolnavă de cancer

Ziua Mondială a luptei împotriva cancerului – moment de rugăciune și comuniune în secțiile de oncologie din Spitalele din Suceava

Teatrul Municipal „Matei Vișniec”, „îmbrăcat” în portocaliu, de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului