Președintele Klaus Iohannis a criticat joi modul în care autoritățile din Sibiu au intervenit în cazul ursului rătăcit prin oraș, afirmând că nu este admisibil să se adune 50 de oameni la urs, dezorganizați și neinstruiți și în final să se ajungă la împușcarea animalului, scrie Mediafax. ”Cum e posibil să existe ISU, Poliție, poliție locală, să se adune 50 de oameni la urs, efectiv, să strige toți pe acolo și în final, în loc să vină cineva de la DSV sau ISU cu o pușcă cu tranchilizante, cineva a zis împușcați-l, că poate e periculos? Nu am fost acolo, dar din film am văzut pur și simplu că a fost speriat și a fugit. Nu era mai simplu ca în loc de 50 de oameni neinstruiți și dezorganizați să avem acolo 2-3 oameni pregătiți?”, a spus președintele.

