Iohannis: Ca președinte, voi avea o misiune sacră, să apăr memoria victimelor Holocaustului



Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți în cadrul ceremoniei de decorare a trei supraviețuitoare ale Holocaustului, că în mandatul său va căuta să urmărească o misiune sacră, să apere memoria victimelor Holocaustului, arătând că statul român și-a însușit lecția trecutului, informează Mediafax. Șeful statului a conferit, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler Gabrielei Bone, Viorei Braun, și Susanei Diamantstein, trei supraviețuitoare din lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau.”Vă mulțumesc dumneavoastră, doamnelor, supraviețuitoare ale Holocaustului, că sunteți, astăzi, aici. Vă rog să acceptați această modestă recunoaștere a suferințelor pe care le-ați îndurat alături de familiile dumneavoastră”, a spus președintele Iohannis în discursul său.El a arătat că această ceremonie de decorare are loc la exact 70 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare de la Auschwitz-Birkenau și a precizat că, prin intermediul ei, aducem un pios omagiu tuturor victimelor Holocaustului din cel de-Al Doilea Război Mondial.



Recomandări

Excursie tematică ”Pagini de istorie”, 5-10 aprilie 2025 – Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului