Iohannis: Am discutat cu șeful SIE și cu șefa DNA. Urmează ca ei să găsească soluții la problemele care ar putea să apară. Consider că problema s-a rezolvat

Președintele Klaus Iohannis a precizat, joi, că a discutat în cursul dimineții cu șeful SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, și cu șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, privind relația de colaborare dintre cele două instituții și consideră că „problema s-a rezolvat”, scrie Mediafax.”Situația care a apărut s-a datorat unei comunicări, probabil, suboptimale. I-am invitat în această dimineață pe amândoi. Am avut o discuție la care i-am avut invitați pe doamna procuror șef Kovesi și pe domnul director Ungureanu. A fost o discuție constructivă, s-au lămurit lucrurile și urmează ca ei să găsească soluții la problemele care ar putea să apară. Consider că problema s-a rezolvat”, a declarat președintele Klaus Iohannis, întrebat fiind de relația dintre DNA și SIE.

Recomandări

Directorii și șefii de servicii din Primăria Suceava, „mobilizați” de Vasile Rîmbu să rezolve problemele semnalate la audiențe

Primele audiențe acordate de noul primar al Sucevei, Vasile Rîmbu, au avut loc luni, 18 noiembrie

Valentin Ionescu (ASF): Am demarat un control inopinat la cele 8 companii de asigurări care vând RCA; Nu iertăm nimic! Orice problemă care apare trebuie rezolvată

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României