Iohannis a retras decorația conferită Spitalului de Urgență Suceava

Momentul acordării decorației
Momentul acordării decorației

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 1 aprilie a.c., decretul privind retragerea decorației conferite Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, se anunță printr-un comunicat postat pe site-ul Președinției.
„În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, precum și ale Legii nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații, republicată, având în vedere gravele deficiențe în activitate constatate în perioada stării de urgență provocate de pandemia de COVID-19, de natură să anuleze orice rezultate meritorii obținute anterior, Președintele Klaus Iohannis a retras Ordinul «Meritul Sanitar» în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 205 din 5 aprilie 2019, Spitalului Județean de Urgență «Sfântul Ioan cel Nou» Suceava”, este comunicatul referitor la acest aspect.
Președintele Iohannis nu a precizat în comunicat dacă și copacul pe care l-a plantat în curtea spitalului, cu ocazia inaugurării celui mai mare ambulatoriu din țară, construit în mai puțin de un an, cu fonduri europene, va fi scos și transplantat în altă parte.

Recomandări

Deșeurile de medicamente de la populația din municipiul Suceava sunt colectate de Spitalul Clinic de Urgență și Spitalul Bethesda

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a felicitat pe Gheorghe Șoldan pentru finalizarea cabinetului stomatologic pentru copii de la Spitalul Județean Suceava

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu