Iohannis a promulgat OUG privind închiderea localurilor care nu respectă normele în caz de incendiu

Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea de aprobare a OUG care prevede că Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) poate închide localurile în care constată încălcarea reglementărilor privind siguranța la incendiu, informează Mediafax. Potrivit actului normativ al Guvernului, atribuțiile Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost extinse în sensul că inspectorii ISU pot sigila construcțiile și amenajările operatorului economic în punctul de lucru în care constată încălcarea reglementărilor privind siguranța la incendiu. „Potrivit legislației în vigoare până la data prezentei reglementări, ISU putea dispune doar oprirea funcționării ori utilizării contrucțiilor sau amenajărilor, ceea ce nu era de natură să garanteze încetarea de fapt a funcționării.

Recomandări

Sala de spectacole a Casei de Cultură Suceava, închisă de pompieri din cauza riscurilor de securitate la incendiu

Judecătorii au admis reluarea activității Clubului Art Rock Cafe Suceava, prin suspendarea provizorie a măsurii de închidere

Pompierii transmit că au găsit 245 de clienți în Art Rock Cafe, față de 149, cât permitea autorizația