Ioana Vîntu, audiată de DNA ca martor în dosarul legat de Realitatea TV



Ioana Vîntu, fiica omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, a spus, vineri, la plecarea de la DNA, că a dat o declarație în calitate de martor în dosarul legat de Realitatea TV și că salută demersul procurorilor.
Ioana Vîntu, care s-a prezentat vineri după-amiază la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), le-a declarat, la plecare, jurnaliștilor că a dat o declarație în calitate de martor în dosarul legat de Realitatea TV.
Întrebată dacă este vorba despre vreo plângere depusă de postul TV sau despre cercetări penale privind modul de vânzare a acțiunilor Realitatea Media către omul de afaceri Elan Schwartzenberg, aceasta nu a comentat, dar a arătat că salută demersul procurorilor.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Ioana Vîntu a fost chestionată de procurori în legătură cu modul în care s-a făcut preluarea acțiunilor Realitatea Media după ce Elan Schwartzenberg a ieșit din acționariatul trustului.
Concret, au explicat sursele citate, ar exista suspiciuni că Realitatea Media ar fi fost preluată în mod abuziv de către societatea Strategies Research Investments SRL, ai cărei acționari sunt Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru.
Astfel, Ioana Vîntu a fost chemată în calitate de martor, pentru a spune ce știe despre această preluare, au mai arătat sursele citate.
Aceleași surse au mai menționat că anchetatorii verifică și modul în care Elan Schwartzenberg a cumpărat acțiuni din Realitatea Media.
În acest dosar, se fac în prezent cercetări prealabile, nefiind nimeni urmărit penal, au mai precizat sursele citate.
Ioana Vîntu, fiica omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, a venit, vineri după-amiază, la sediul central al DNA, însoțită de avocatul Alexandru Chiciu.
Ea nu a făcut nicio declarație la intrarea în sediul DNA.
Acționariatul societății Realitatea Media SA a fost modificat oficial pe 8 martie 2013, conform documentelor depuse la Oficiul Registrului Comerțului.
Din acționariatul Realitatea Media SA, care se află în insolvență, a ieșit Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited. Din acționariatul Realitatea Media SA nu mai fac parte nici omul de afaceri Elan Schwartzenberg și nici copiii lui Sorin Ovidiu Vântu.
În 10 aprilie 2012, Ioana Vântu a fost numită director al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited – care era principalul asociat al societății Realitatea Media SA, aceasta fiind atunci deținătoarea licenței audiovizuale a televiziunii Realitatea TV.
Tot atunci, Ioana și Ionuț Vântu, copiii lui Sorin Ovidiu Vântu, au preluat împreună 82% din acțiunile Bluelink, în timp ce omul de afaceri Elan Schwartenberg a rămas cu 9% din acțiunile firmei (în loc de 90,9091% din acțiunile Bluelink, pe care le deținea din aprilie 2011). Restul de 9 procente din Bluelink îi revenea lui Vitalie Dobândă – un apropiat al lui Sorin Ovidiu Vântu, potrivit unor informații publicate de site-ul Rise Project și paginademedia.ro.
Pe de altă parte, Elan Schwartenberg a declarat, pe 4 iulie 2012, pentru MEDIAFAX, că Bluelink Comunicazione a vândut creanța pe care o avea la Realitatea Media unei firme din Ungaria, fapt pentru care, în prezent, Bluelink are doar o valoare „emoțională”.
Ioana Vîntu anunțase oficial, pe 2 mai 2011, într-o conferință de presă, că Elan Schwartzenberg este noul proprietar Realitatea Media, iar tatăl ei nu mai este asociat în niciun fel în această afacere.
În prezent, asociatul majoritar al Realitatea Media SA este societatea Strategies Research Investments SRL (86,513817357%), ai cărei acționari sunt Cozmin Gușă (50%) și Maricel Păcuraru (50%)
Ceilalți asociați ai Realitatea Media SA sunt: Sindicatul Național „Petrom-Energie” (5,423391979%), PSV Company SA (7,555789039%), SC Global Video Media SRL (0,507001207%), Florin Bercea (0,000000139%), care este și administrator special al Realitatea Media SA, Eugen Gheorghe Luha (0,000000139%), Gheorghe Cristian Toroipan (0,000000139%).
Societatea Realitatea Media, care deține televiziunea de știri Realitatea TV, se află în insolvență din septembrie 2011. Administratorul judiciar al Realitatea Media este Judiciar HM Expert IPURL.