Ioana Băsescu, fiica cea mare a președintelui Traian Băsescu, s-a căsătorit cu avocatul Radu Pricop, ceremonia civilă având loc duminică la Primăria Azuga, în prezența părinților celor doi și a nașilor, informează Mediafax.Ioana Băsescu și avocatul Radu Pricop s-au căsătorit la Primăria din Azuga, duminică dimineață, iar la ceremonie au luat parte președintele Traian Băsescu și soția sa, Maria, părinții lui Radu Pricop și nașii celor doi.Constantin Samson, primarul din Azuga, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că după căsătorie fiecare dintre soți își va păstra numele de familie.Potrivit primarului orașului Azuga, Constantin Samson, care a oficiat cununia civilă a celor doi, niciunul dintre ei nu are domiciliul în Azuga, însă au avut posibilitatea, conform legii, de a depune o cerere cu 15 zile înainte și de a se căsători la Azuga.