Ioan Stan spune că demisia premierului este iminentă dacă ”politrucii” din PNL vor deveni dominanți

Senatorul Ioan Stan, președintele PSD Suceava
Senatorul Ioan Stan, președintele PSD Suceava

Senatorul Ioan Stan, președintele PSD Suceava, spune că partidul pe care îl reprezintă și-a asumat intrarea la guvernare, alături de PNL, într-un moment extrem de dificil, cu un deficit enorm și cu o datorie publică uriașă. Mai mult, consideră Ioan Stan, PSD își asumă reformele.
”Problema e la PNL, unde, în afară de cei care susțin reformele, sunt și lideri mai preocupați de mizele politice interne decât de buna guvernare a țării. PSD consideră că disputele cu acești contestatari din PNL nu rezolvă problemele României și ale cetățenilor. Actul de guvernare este mai important decât păruiala politică. Dar dacă politrucii vor deveni dominanți în PNL, iar coaliția nu mai poate funcționa e normal ca premierul să își depună mandatul. Nu este o amenințare, ci o consecință posibilă a iresponsabilității unor liderii PNL”, a menționat Ioan Stan.
În opinia liderului PSD Suceava, dacă se ajunge în acest scenariu, contestatarii din PNL vor trebui să își asume guvernarea cu USR, cum au făcut-o când au distrus țara. Iar dacă nu vor putea forma un guvern, atunci vor răspunde pentru instabilitatea politică.
”Dacă vor opri reformele pe care le contestă acum, atunci vor trebui să explice românilor de ce se vor bloca fondurile europene pentru România, de ce țara noastră va fi amendată cu 0,5% din PIB, de ce vor crește dobânzile la care se împrumută România, iar o bună parte din taxele românilor vor merge pentru plata acestor dobânzi majorate. Liberalii care contestă acum reformele și spun că Guvernul atacă mediul de afaceri nu au avut nicio obiecție atunci când PNL și USR au scris în PNRR toate acele angajamente de a scoate o serie de beneficii fiscale care se acordau mediului de afaceri. Românii nu trebuie să uite asta!”, a concluzionat Ioan Stan.

Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Veronica Grosu îi solicită premierului Bolojan să spună dacă firmele din industria ospitalității vor beneficia de anumite facilități

Veronica Grosu îi cere premierului să spună cine sunt vinovații pentru costurile imense cu dobânzile plătite de stat pentru creditele contractate

Deputata AUR Veronica Grosu solicită Guvernului reducerea impozitelor pentru a opri închiderea firmelor românești

Deputatul Ioan Balan crede că economia românească trebuie capitalizată pe fondul deficitului de forță de muncă