Decizie

Ioan Stan: PSD va solicita emiterea unui act normativ pentru suspendarea temporară a importurilor de produse agro-alimentare din Ucraina

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan
Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a anunțat că social-democrații vor solita în cadrul coaliției de guvernare adoptarea unei decizii politice care să dispună Guvernului României să emită în regim de urgență un act normativ pentru suspendarea temporară a importurilor de produse agro-alimentare din Ucraina, la fel cum s-a întâmplat în celelalte state care au graniță comună cu această țară. Ioan Stan a amintit că Polonia și Ungaria au anunțat deja interzicerea importurilor de cereale și alte alimente din Ucraina, ouă, fructe, zahăr, lactate, legume, etc., pentru a proteja sectorul agricol local.
„Având în vedere situația existentă, PSD consideră că asemenea decizii sunt necesare pentru protejarea fermierilor români, în contextul în care compensările primite din partea Comisiei Europene nu pot acoperi valoarea totală a daunelor suferite de aceștia”, a precizat Stan. El a adăugat că PSD susține ca statele din estul Europei care au fost afectate de exporturile din Ucraina să poarte o negociere comună cu reprezentanții Comisiei Europene și cu partea ucraineană, astfel încât măsurile de sprijin destinate agriculturii Ucrainei să nu afecteze interesele fermierilor din statele învecinate. Nu în ultimul rând, liderul PSD Suceava a precizat că social-democrații consideră că România trebuie să sprijine în continuare Ucraina prin facilitarea tranzitului de produse agro-alimentare din această țară, către alte state din Uniunea Europeană sau către rutele comerciale de la Marea Neagră.

Recomandări

Marcel Ciolacu propune interzicerea importurilor neconforme și standarde europene pentru toate produsele agroalimentare comercializate în România

Stan susține că fermierii români trebuie să poată concura „în condiții egale și corecte” cu ceilalți fermieri europeni

Senatorul PSD Ioan Stan, candidat pentru un nou mandat la alegerile parlamentare din 1 decembrie a.c
Senatorul PSD Ioan Stan, candidat pentru un nou mandat la alegerile parlamentare din 1 decembrie a.c