Ioan Stan: PSD nu este de acord cu transformarea Romsilva într-o societate comercială



Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan
Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a anunțat că social-democrații nu sunt de acord sub nicio formă cu privatizarea pădurilor statului și transformarea Romsilva într-o societate comercială. Ioan Stan a ținut să-i asigure pe români că acest lucru nu se va întâmpla cât timp PSD se află la guvernare, indiferent de forma în care va fi rezolvat jalonul din PNRR stabilit de cei din USR și PNL. „Sub acest aspect, cetățenii țării trebuie să știe că cele două partide sunt responsabile inclusiv pentru acest jalon care impune transformarea regiilor statului în societăți comerciale, aspect reclamat de sindicaliștii Romsilva ca factor de mare risc pentru pădurile țării noastre”, a spus Stan. El a adăugat că PSD are convingerea că pădurile României nu pot fi împărțite după bunul plac al celor care au pus pe hârtie niște jaloane ce devin adevărate pericole pentru proprietățile statului. „Afirmăm asta pentru că discutăm de o miză uriașă, cele 3,1 milioane de hectare de păduri proprietate publică de stat stocând, în prezent, un volum de aproximativ 1 miliard de metri cubi de lemn, cu o valoare care depășește 100 de miliarde de euro. De aceea o spunem răspicat: nu vom fi de acord să punem pe tavă unor grupuri de interese cele 3,1 milioane de hectare păduri de stat, acestea fiind probabil cea mai mare bogăție și resursă regenerabilă pe care România o deține la momentul actual”, a spus Ioan Stan. El a mai precizat că PSD crede că exploatarea pădurilor proprietate a statului trebuie să rămână în continuare în sarcina unei entități controlate de stat, și nu a companiilor private. Ioan Stan a subliniat faptul că social democrații nu pot să fie de acord cu măsura stabilită de PNL și USR prin PNRR de a impune transformarea regiilor statului în societăți comerciale fără un plan extrem de bine gândit, pentru fiecare caz în parte.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România, într-o eternă tranziție (3)?