Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, l-a acuzat pe președintele PNL Suceava și al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, că dă dovadă de ipocrizie prin faptul că înainte de alegerile locale, cele mai mari sume de bani care vor fi repartizate din fondul de rezervă aflat la dispoziția administrației județene vor ajunge în localități conduse de primari care și-au anunțat deja intenția de a candida din partea PSD. „Ați afirmat recent, domnule Flutur, că nu ați mers nicăieri să opriți primarii să treacă la noi, sau să-i «pețiți» pe alții să treacă la PNL. Cu toate acestea, nu știm cum se face, dar tocmai acum se întâmplă să oferiți cele mai mari sume de bani tocmai edililor care și-au anunțat intenția de a candida din partea noastră la alegerile din 9 iunie, îndeosebi pentru două localități în care interesul dumneavoastră major este să nu vă pierdeți oamenii. O fi coincidență, sau ipocrizia cu care deja ne-ați obișnuit?”, a spus Ioan Stan. El se întreabă cum se face că tocmai înainte de alegerile locale Gheorghe Flutur a descoperit numerele de telefon ale unor primari care nu sunt „de origine liberală”. „Brusc vă oferiți «necondiționat» sprijinul pentru a mai asfalta un drum, a mai face un podeț etc.? În patru ani de zile de ce nu i-ați ajutat, domnule Flutur? Atunci nu aveau nevoie de bani ca să rezolve problemele comunităților pe care le conduc? Sau atunci nu credeați că veți pierde următoarele alegeri și ați considerat că pot fi ignorați dacă nu fac parte din «familia PNL-ului»?”, este mesajul transmis de Ioan Stan lui Gheorghe Flutur. Pe de altă parte, liderul PSD Suceava a arătat că recent, Gheorghe Flutur și-a asumat din nou meritul pentru banii alocați construcției autostrăzii A7. „Deja sucevenii știu că nu aveți nici o treabă cu această autostradă, dar pentru că insistați pe acest subiect, vă informăm că vom lămuri curând, odată pentru totdeauna, rolul avut de dumneavoastră în acest proiect. Suntem convinși că sucevenii vor aștepta cu interes să afle adevărul și știți prea bine că acesta este unul singur: este un proiect cap-coadă datorat PSD-ului și oamenilor săi. Dar profităm totuși de ocazie ca să vă reamintim de drumurile județene enumerate în comunicatele anterioare, care deși sunt în responsabilitatea dvs., nu au avut parte de nicio îmbunătățire. În rest, domnule Flutur, nu mai avem ce să vă zicem. Chiar vă rugăm să continuați mai departe să vă umpleți de penibil prin afirmațiile și faptele dumneavoastră! Nu faceți decât să ne ușurați misiunea pentru alegerile ce vor veni”, a încheiat Ioan Stan.